A câta condamnare a lui Socrate?

CRISTIAN PÎRVULESCU
Ziarul BURSA #Editorial / 24 aprilie 2023

CRISTIAN PÎRVULESCU

Introducerea principiului diversităţii în Legea educaţiei a generat o reacţie violentă din partea a treisprezece din cele optsprezece culte religioase recunoscute, care au cerut - nici mai mult, nici mai puţin - eliminarea acestuia din viitoare lege. Apoi, când discuţiile în Comisa de educaţie din Camera Deputaţilor au început, acestea au fost blocate de la început, de la articolul al treilea, în momentul în care s-a ajuns la discutarea principiului libertăţii de gândire şi al independenţei faţă de ideologii, dogme religioase şi doctrine politice. Preluând cererea cultelor care cochetează cu integrismul, PSD - nu tocmai în linia doctrinei social-democrate de la care se revendică, dar sprijinul electoral al bisericilor este mai important decât laicitatea - a propus înlocuirea cuvântului "identitare" din enumerarea elementelor diversităţii cu cuvântul "religioase". Iar PNL şi UDMR au marşat în aceeaşi direcţie.

Ori, dacă România ar fi un stat - nu neapărat un stat democratic, ci pur şi simplu un stat capabil să protejeze neutralitatea spaţiului public -, atunci interesul general (educaţia) ar fi fost mai important decât cel particular (al cultelor). Incapabile însă să reziste presiunilor grupărilor radical-religioase, din interior şi din societate, partidele sistem - care se prezintă drept partide cu vocaţie guvernamentală şi capacitate de a discerne raţiunea de stat - au dovedit, o dată în plus, că nu vor sau nu pot să întărească statul. Căci un stat se defineşte tocmai prin acel spaţiu public pus în funcţiune de instituţii publice care să asigure egalitate între toţi cetăţenii, indiferent de diferenţele dintre ei. Încă o dată, Socrate e condamnat pentru că vrea să gândească liber.

În anul 399 î.e.n, Socrate, primul dintre cei trei mari filosofi atenieni - alături de elevii săi Platon şi Aristotel - care au format canonul european, a fost acuzat de reprezentaţii "partidului democraţilor" că ar fi onorat alţi zei decât zeii Cetăţii şi astfel ar fi contribuit la coruperea tinerilor. Deşi condamnarea sa de către Ecclesia, adunarea poporului, a fost o maşinaţiune politică, în fapt, ceea ce au vrut să condamne "reprezentaţii poporului" a fost gândirea sa liberă şi învăţătura sa.

Aşa se face că această condamnare la moarte nu de către un tiran, ci chiar de către adunarea poporului a devenit, pentru conştiinţa comună, păcatul originar al democraţiei. Cum se poate ca un juriu de cetăţeni atenieni să fi hotărât să condamne la moarte pe unul din cei mai mari filosofi ai tuturor timpurilor? De ce învăţătura lui Socrate a fost considerată o ameninţare pentru Cetate? Care a fost locul şi rolul lui Socrate în spaţiul politicii ateniene? Plecând de la Dialogurile lui Platon şi ale lui Xenofon, în care Socrate este personajul principal, putem observa de ce învăţătura lui Socrate a stârnit ostilitate şi a apărut ca o forţă subversivă de dizolvare a tradiţionalului.

Începând cu Platon şi Xenofon, absurdul condamnării la moarte a lui Socrate întruchipează - pentru majoritatea comentatorilor - modul în care gândirea liberă este sacrificată pe altarul obscurantismului. Procesul lui Socrate a fost însă, în primul rând, un eveniment politic în centrul căruia a fost problema educaţiei. Aşa cum se întâmplă şi acum cu Legea educaţiei. Şi, din nou, un grup de fanatici vor să sacrifice gândirea liberă pe altarul tradiţiei. Condamnarea lui Socrate ne demonstrează că pot opri o vreme manifestarea gândirii libere, dar nu o pot face pentru totdeauna.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Conform "principiilor" dvs. ar trebui legalizate si bolile psihice, pentru ca in fond, nu sunt decat niste manifestari ale "diversitatii". Nu ma refer la homosexualitate ci ma refer la schizofrenie, paranoia si toate celelalte boli psihice. Daca bolnavii respectivi vad altfel viata, ce treaba avem noi cu ei?

    1. Progresismul agresiv are adepții lui, cuvântul și principiul "diversitatii" fiind intangibile pentru ei.

      Ce atâta biserică și religie?

      Acum aflăm că și Socrate a fost un soi de progresist :)) de unde își trag băieții seva. 

    Secolul 21 este secolul marilor descoperiri. Omenirea si-a descoperit gaura neagra localizata portiunea posterioara.

    O TRIPLĂ CREATURĂ, ÎNTRUN SINGUR TRUP ... CAMELEON, PAPAGAL ȘI CĂȚEL ! ...

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb