A fost înfiinţată Asociaţia PPSPP

F.A.
Companii / 7 ianuarie 2013

Asociaţia pentru Protecţia Participanţilor din Sistemul de Pensii Private (PPSPP) a fost înfiinţată pentru a promova interesul general sau specific al participanţilor la fondurile private de pensii, favorizând creşterea transparenţei legate de funcţionarea fondurilor de pensii administrate privat, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Aceasta va acţiona ca un canal de comunicare a opiniilor participanţilor, prin facilitarea dialogului structurat cu autorităţile statului implicate în sistemul de pensii private.

Corina Cucoli, Preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Participanţilor din Sistemul de Pensii Private declară: "În 2007, toate companiile care îşi doreau să administreze un fond privat de pensii se luptau pentru a aduna cât mai mulţi participanţi în fond. La acea dată, participanţii eligibili căutau renumele şi reputaţia companiei care urma să administreze fondul, pentru a-şi lăsa banii pe mâna unui administrator sigur. Siguranţa era cuvântul de ordine. Astăzi, la 5 ani după constituirea fondurilor de pensii, participanţii trebuie să se uite şi la valoarea contului lor şi la rata de fructificare a economiilor lor pentru pensie. Asociaţia noastră îşi propune să aducă un plus de cunoaştere participanţilor la fondurile private de pensii în sensul protejării intereselor acestora".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5115
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7821
Gram de aur (XAU)Gram de aur441.8413

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb