Un grup de profesionişti din TVR, a înfiinţat, în luna decembrie a anului trecut, Uniunea Creatorilor din Media Publică(UCMP), informează un comunicat de presă.
"Motivaţia înfiinţării UCMP este lipsa unei structuri (organizaţii) care să reprezinte interesele profesionale şi de creaţie din Televiziunea Publică, în particular şi din media publică, în general. UCMP nu este o organizaţie de tip sindical, ci o afiliere a profesioniştilor şi creatorilor în vederea susţinerii misiunii instituţiilor publice de media", se precizează în comunicat.
"Constatând că mass media din România a atins standarde nebănuit de joase, credem că este o obligaţie a jurnaliştilor din instituţiile publice de presă să reacţioneze contrapunînd programe de calitate conform standardelor profesionale. Considerăm că existenţa unui grup unit de creatori este necesară şi obligatorie pentru redescoperirea valorilor televiziunii publice - şi nu numai - şi îi invităm pe colegii noştri creatori şi profesionişti să ni se alăture", se menţionează în comunicat.
Răzvan Butaru, Cornel Mihalache, Ruxandra ţuchel, Cătălin Sava, Marina Constantinescu, Ion Gostin, Silviu Andrei, Robert Kallos, Rudolf Szilaghy, Ileana Ploscaru Panait, Silvia Ionescu, Dan Manoliu, Monica Ghiurco, Tudor Chirilă, Marius Constantinescu, Alexandru Munteanu şi Cătălin Apostol sunt câteva dintre numele celor care au aderat la această idee.