A treia ediţie a Cupei DHS la ciclism, dedicată elevilor de gimnaziu şi liceu, a ajuns aproape de final; în urma ei se vor stabili marii câştigători, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Concursul cuprinde o probă teoretică, care se va desfăşura vineri, 20 iulie, şi proba practică de sâmbătă, 21 iulie, care va avea loc în Parcul "Lumea Copiilor" din Bucureşti.
După 21 de etape regionale, desfăşurate în ultimele trei luni, Concursul Naţional Şcolar de Educaţie Rutieră "Cupa DHS" îi va reuni în Marea Finală pe cei mai merituoşi participanţi, câştigătorii concursurilor preliminarii.
Astfel, vineri, cei 126 de elevi de gimnaziu şi liceu de la 42 de şcoli şi licee din întreaga ţară îşi vor demonstra cunoştinţele teoretice despre regulile de circulaţie, istoria bicicletei şi modelele de biciclete produse de către compania organizatoare, DHS.
Gelu Fona, Corporate Sales Manager Eurosport DHS România, a declarat "Cupa DHS a ajuns deja un eveniment de tradiţie, care a crescut de la an la an şi asta o datorăm în primul rând implicării şi dorinţei copiilor de a face mişcare în aer liber. Partenerii noştri, cu care formăm o echipă excelentă, ne-au ajutat din primul moment cu mult entuziasm şi au înţeles importanţa promovării bicicletei în educaţia copiilor, ca modalitate alternativă de petrecere a timpului liber, în locul televizorului sau al calculatorului. Pentru viitor, ne propunem ca implicarea noastră în evenimente de ciclism şi de promovare a sportului pentru toţi să crească, iar succesul anual al Cupei DHS va constitui unul dintre pilonii acestei strategii".