Absorbţia fondurilor UE - un război naţional

• (Interviu cu economistul şi europarlamentarul Daniel Dăianu)

Reporter: Cum vedeţi evoluţia economiei româneşti din primul trimestru al acestui an în contextul actualei crize financiare mondiale? Care consideraţi că sunt punctele tari ale economiei ţării noastre? Dar cele slabe?

Daniel Dăianu: Recesiunea, cu semne încă din ultimele luni ale lui 2008, s-a adeverit. Deficitul de finanţare extern şi intern, între altele, şi-a spus cuvântul. Nu numai că am avut o îngheţare a liniilor de finanţare externă, care explică scăderea dramatică a deficitului de cont curent, dar costul creditului pe piaţa internă (ce include efectul condiţiilor impuse de bănci - adică un cost suplimentar invizibil al accesului la finanţare) a urcat în mod considerabil. Căderea Produsului Intern Brut de 6,2% ne plasează între economiile emergente din UE cu o "performanţă" la mijloc din acest punct de vedere (în ţările baltice căderea este de două cifre). Pe de altă parte, ţinând cont de primele trei trimestre ale lui 2008, observăm că diferenţa de dinamică în cazul României este foarte accentuată. Mă feresc să o numesc "aterizare forţată" (hard landing) pentru că şocul extern a fost dominant între cauze şi întrucât ţara noastră nu a suferit o criză în sistemul financiar, o incapacitate de a onora obligaţii externe. Totuşi, anvergura trecerii de la creştere rapidă la scădere puternică ia ochiul. S-a invalidat teza susţinută de unii analişti că mărimea sectorului rural, intermedierea financiară mai puţin evoluată şi ponderea mai mică (relativ) a exporturilor şi importurilor în PIB ar proteja economia noastră de şocuri. Iar în condiţiile unui an agricol rău, situaţia economică se complică în plus.

Între "punctele tari" pe care le are ţara noastră, aş menţiona utilizarea cursului flotant ca instrument de amortizare a şocului extern. Ţările baltice sunt prinse într-o menghină teribilă din acest punct de vedere şi sunt disperate să adopte euro cât mai repede. Dar nici nu trebuie să cădem în greşeala de a considera cursul flotant ca un avantaj absolut, pentru că el are costuri ce pot deveni excesive dacă mix-ul de politici nu opreşte o depreciere brutală, care ar înrăutăţi mult bilanţurile băncilor şi portofoliile firmelor şi cetăţenilor. Este bine că deficitele externe s-au redus considerabil; dar această reducere este legată de diminuarea drastică a finanţărilor, deci este un fel de ajustare forţată, cu dureri mari.

De asemenea, îmi pare bine că avem unele nişe pe care exportatorii s-au mişcat bine, de pildă auto, cu modelul Logan, dar nu vreau să generalizez.

Între slăbiciuni, care nu sunt de dată recentă se încadrează importul masiv de capital, care nu s-a orientat suficient către producţie; ponderea foarte mică a capitalului autohton în sistemul financiar, imposibilitatea de a utiliza bugetul ca factor de contrabalansare a comprimării sectorului neguvernamental din cauza constrângerii valutare externe, expunerea la atacuri speculative, capacitate administrativă de absorbţie limitată a fondurilor UE, precum şi altele.

Reporter: Care este viitorul economiei noastre în contextul turbulenţelor financiare de pe plan internaţional?

Daniel Daianu: Criza financiară, devenită economică, va dura, în sensul că revenirea economică, în Europa şi SUA, va fi una anemică. Între cauze se află costul creditului şi faptul că sistemele bancare vor avea nevoie de timp pentru a se recapitaliza. În plus, pe plan internaţional, va opera un intens efect de evicţiune (crowding out), din cauza nevoilor de împrumut ale ţărilor dezvoltate, în special SUA. Prin urmare, multe economii emergente vor avea dificultăţi să obţină finanţare externă la costuri rezonabile. Economia noastră depinde organic de mişcarea de ansamblu a Uniunii Europene. Nici nu putem trece la un alt model de dezvoltare, care să se bizuie substanţial mai mult pe economisire internă, peste noapte. Opinia mea este că, totuşi, este posbil să revenim la rate de creştere a PIB-ului de, în medie, 4-5% pe an, în următorii 2-3 ani, dacă vom creşte mult absorbţia de fonduri UE. Aceste fonduri ar trebui să fie corespondentul stimulentului bugetar ce este practicat în unele ţări din UE, în SUA. Absorbţia fondurilor UE ar trebui să fie echivalată în România cu o campanie militară, cu un război care trebuie câştigat. Trebuie să investim masiv în infrastructura materială, care ar avea efecte de antrenare puternice în toată economia. Într-o perspectivă mai amplă, trebuie să alocăm mai multă atenţie educaţiei pentru că fără oameni educaţi vom pierde competiţia economică în Europa, în lume.

Reporter: Cât de mult depinde economia noastră de sistemul bancar, mai exact de credite? Până acum creditele au fost o sursă puternică pentru a încuraja consumul, dar acum când acestea devin tot mai scumpe şi mai greu de accesat ce credeţi că se va întâmpla?

Daniel Daianu: S-a văzut că şi în România, deşi intermedierea financiară este mult mai mică decât în economiile mature din UE, blocarea creditului are un impact sever. O explicaţie este şi că în ultimii ani viteza de creştere a creditului a fost de 30-40% anual în termeni reali. Am avut, deci, în acest domeniu, un şoc puternic, care nu avea cum să nu fie acuzat. Există, este drept, un efect pozitiv al stării actuale şi mă refer la potolirea freneziei îndatorării, dar această ajustare este foarte brutală şi poate atrage daune colaterale importante. De exemplu, ar fi bine ca băncile să fie mai atente faţă de dificultăţile unor firme care, în condiţii fireşti, sunt profitabile; adică să le reeşaloneze datorii, pentru a nu lovi în partea bună a economiei. Oricum, revenirea la creditul ieftin, la goana băncilor după clienţi este o epocă terminată pentru viitorul pe care îl putem prefigura acum....

Reporter: Fondul Monetar Internaţional ne-a impus anumite condiţii destul de dure legate de evoluţia unor indicatori macroeconomici. O să reuşească România, cu ajutorul politicilor fiscale şi a politicii monetare, să îndeplinească aceste condiţii? Credeţi că o continuare a relaxării politicii monetare va ajuta economia sau ar putea pune în pericol cursul de schimb?

Daniel Daianu: Programul FMI se bizuie pe monitorizarea unor indicatori de evoluţie macroeconomică "clasici". Din păcate, acordul nu are funcţie contraciclică, în condiţiile căderii masive a activităţii sectorului neguvernamental, deşi deficitul bugetar a fost mărit substanţial de la 2,5% din PIB, pe care îl asumase Guvernul în programul economic iniţial. Temeiul invocat aici este că avem o constrângere valutară majoră în condiţiile în care foarte mult din datoria privată externă vine la scadenţă în 2009 şi există un risc de natură sistemică care trebuie diminuat prin deficit de cont curent cât mai redus. Aduceţi-vă aminte că, în câteva rânduri, am pledat la începutul anului pentru un deficit de peste 4% din PIB. Am avut atunci şi o întrevedere cu şeful misiunii FMI, căruia i-am expus punctul meu de vedere, că o execuţie bugetară prociclică în condiţii de recesiune economică în toată Europa va face rău economiei. Cu cât încasările la buget sunt mai mici faţă de cele prognozate cu atât efectele perverse ale execuţiei bugetare cresc. Relaxarea politicii monetare ar fi uşurată de declinul inflaţiei şi de ajustarea puternică a deficitului de cont curent. Cu cât vom avea ştiri mai bune privind mărimea deficitului de cont curent cu atât BNR va fi mai îndrăzneaţă în a scădea dobânda de referinţă. Dar şi băncile comerciale trebuie să fie mai înclinate să acorde credite economiei.

Reporter: Ce şanse avem să ne încadrăm în ţintele trimestriale de deficit bugetar?

Daniel Daianu: Va fi foarte greu, mai ales dacă declinul economiei se va simţi acut şi în următoarele trimestre, iar tăierile de cheltuieli, în continuare, vor accentua cercuri vicioase în economie. FMI trebuie să dea dovadă de flexibilitate în această privinţă în măsura în care angajamentele asumate de Guvern legate de reforma salarizării bugetare şi diminurarea cheltuielilor cu diverse achiziţii sunt respectate. Eu cred, totodată, că Guvernul ar trebui să ridice în cadrul Consiliului European chestiunea unei grăbiri a fluxului de fonduri UE către economiile ce nu fac parte din zona euro - mai ales a celor care se confruntă cu căderi ale PIB-ului de mare amploare. În perioade extraordinare trebuie folosite mijloace excepţionale...Simplificarea procedurilor de accesare nu este suficientă. Aici trebuie să se recurgă la facilităţi majore, chiar la renunţarea cofinanţării din partea bugetului unei ţări, la creşterea masivă a unor prefinanţări, etc. Tot în CE oficialii români ar trebui să ridice chestiunea stabilităţii financiare a regiunii având în vedere efectele de contagiune, care sunt amplificate de operaţiunile grupurilor bancare transfrontaliere. În economia noastră nu avem, acum, motoare pentru tracţiune; programul "Prima Casă" este foarte puţin....

Reporter: Recent aţi lansat cartea "Which way goes capitalism". Aş avea rugămintea dacă le puteţi face cititorilor o scurtă prezentare a acestei lucrări?

Daniel Daianu: Cartea are ca laitmotiv teza că această criză nu evidenţiază eşecul economiei libere, ci al fundamentalismului de piaţă. Criza financiară actuală, care a fost prevestită de alte episoade (spre exemplu crizele LTCM, Enron, Dotcom, etc), are ca rădăcini, dincolo de dezechilibre majore din economia globală (ex: deficite externe imense ale SUA finanţate de asiatici) valul de dereglementări din industria financiară din ultimele două decenii (ex: abolirea legislaţiei Glass-Steagall peste Ocean în 1999, The Commodities Futures Modernization Act din SUA, în 2000, exceptarea în aprilie 2004 a băncilor mari de investiţii americane de a avea capital propriu în spatele operaţiunilor întreprinse-ceea ce a mărit leverage-ul enorm), îndatorarea excesivă, neînţelegerea riscurilor conţinute de produse derivate, crezul orbesc în presupuse virtuţi ale inovaţiilor financiare de a răspândi riscurile fără a le amplifica pe cele sistemice, etc. Într-un cuvânt, este vorba despre o paradigmă care a neglijat nevoia de reglementare şi supraveghere subestimând în mod flagrant riscurile sistemice. De aceea, în mod ironic, pentru a se evita prăbuşirea pieţelor financiare şi falimente în lanţ, a fost nevoie de intervenţia guvernelor, inclusiv prin naţionalizări de bănci. Eu şi spun în această carte că asistăm la revenirea în actualitate a lui Keynes. Statul are un loc de jucat în economie, nu numai prin reglementări, dar mă gândesc la necesitatea unui sector public, care să asigure cetăţenilor ceea ce sectorul privat nu furnizează - bunuri publice (infrastructură, educaţie, respectul faţă de lege). Dar această criză se produce într-o perioadă istorică foarte dificilă pentru economiile arcului de civilizaţie occidental deoarece, de circa două decenii, se produce o alunecare de putere economică către Asia. Dacă adăugăm în acest context şi efectele încălzirii globale, marea problemă a resurselor energetice regenerabile, evoluţii demografice, înţelegem dileme şi compromisuri inevitabile cu care se confruntă guvernele în Europa. După mine, anii ce vin vor fi marcaţi de o competiţie între ceea ce numim "democraţiile liberale" (expresia lui Fareed Zakaria) şi "capitalismul autoritarist" în condiţiile redistribuţiei de putere economică în lume, care are consecinţe geopolitice fără precedent în istoria modernă.

Reporter: La lansarea acestei lucrări în ţara noastră aţi explicat că sistemul financiar, aşa cum a evoluat el în ultimele două decenii, îşi trăieşte ultimele zile, iar el se va întoarce la forma sa iniţială. Cum arată această formă iniţială a sistemului financiar?

Daniel Daianu: Nu am spus că vom asista la o regresie, ci la o reaşezare a sistemului financiar, care să ţină cont de excese, caracterul malign al unor inovaţii financiare, atenţia necesară pentru contracararea riscurilor sistemice.

Eu cred că băncile comerciale vor fi mult mai precaute în speculaţii (proprietary trading), în investment banking şi, în plus, reglementările şi supravegherea pieţelor financiare vor fi reformate astfel încât aşa numitul "sector bancar paralel" (shadow banking sector, inclusiv produse derivative) să intre sub incidenţa lor. Astfel vor fi limitate leverage-urile şi întărite, inclusiv ca acţiune contraciclică, cerinţele de capital (capital requirements). Sunt recomandări conţinute în raportul pe care l-am elaborat pentru Parlamentul European, împreună cu Ieke van den Burg, ce se regăsesc şi în raportul de Larosiere şi în raportul Turner, care sunt convins că vor fi supuse atenţiei Consiliului European de către Comisia Europeană.

Văd în ultimul timp o contraofensivă a unor grupuri puternice din industria financiară împotriva reglementării produselor OTC (precum credit default swaps), a fondurilor de risc (hedge funds), sau altele. Administraţia republicană şi autorităţile din UE nu trebuie să cedeze din acest punct de vedere. Lecţiile acestei crize sunt atât de evidente, atât de multă lume suferă (efectele se vor simţi şi pentru generaţii viitoare), încât este normal ca reformele să meargă înainte. Din nefericire, ceea ce alături de ceilalţi semnatari ai textului publicat de Le Monde în 22 mai, anul trecut, am anticipat că se va întâmpla se derulează sub ochii şi pe spezele cetăţenilor europeni, ai lumii. O societate modernă, decentă, nu poate lăsa treburile publice să fie guvernate numai de piaţă. Mâna invizibilă a pieţei, care poate da greş, trebuie să fie însoţită şi de mâna vizibilă a puterii publice - ceea ce nu înseamnă că acţiunile statului nu trebuie să fie sub control şi ele. Trebuie să opereze aici, paradigmatic şi în privinţa gestionării politicii (policy) ceea ce americanii numesc checks and balances.

Reporter: Vă mulţumesc!