Acord de cooperare în domeniul securităţii, la Doha, între Qatar şi Libia

A.B.
Miscellanea / 27 octombrie 2020

Acord de cooperare în domeniul securităţii, la Doha, între Qatar şi Libia

Libia şi Qatarul, care şi-au consolidat relaţiile în ultima perioadă, au semnat un acord de cooperare în domeniul securităţii, la Doha, al cărui conţinut nu a fost dezvăluit, potrivit agenţiei oficiale de presă QNA, relatează AFP şi News.ro.

Qatarul şi Turcia, aliata sa, susţin Guvernul libian de uniune nţaională (GNA), recunoscut de ONU, cu sediul la Tripoli, împotriva forţelor mareşalului Khalifa Haftar, cel mai puternic om din estul Libiei, o ţară aflat în haos.

Haftar a condamnat imediat acordul semnat luni la Doha în prezenţa miniştrilor de Interne din cadrul GNA Fathi Bashagha şi din Qatar, şeicul Khaled ben Khalifa ben Abdelaziz Al-Thani.

"Premierul, ministrul de Interne şi excelenţele lor miniştrii libieni de Externe şi de Interne au asistat la semnarea unui protocol în sectorul cooperării în domeniul securităţii între cele două ţări", potrivit QNA.

Acest acord vizează o "îmbunătăţire a cooperării în sectorul securităţii", subliniază agenţia.

Semnarea acorduluiare loc la trei zile după ce ONU a anunţat, la Geneva, un armistiţiu "permanent" între cele două tabere rivale din Libia.

Armistiţiul vizează să pună această ţară - aflată în haos după căderea regimului lui Muammar Gaddafi, ucis în 2011 într-o revotă populară - pe calea unei soluţii politice.

Însă implementarea armistiţiului este complexă, din cauza implicării în conflict a numeroase grupări armate şi susţinerii străine a părţilor rivale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb