Acordul de exclusivitate al Romgaz pentru negocierea preluării participaţiei Exxon la Neptun Deep a fost prelungit

G.U.
Piaţa de Capital / 5 octombrie 2021

Sursă foto: News.ro

Sursă foto: News.ro

Romgaz şi ExxonMobil au anunţat astăzi că prelungesc perioada de exclusivitate din 15 octombrie 2021, până în 15 noiembrie 2021 privind negocierile de achiziţie a tuturor acţiunilor emise de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, ce deţine 50% din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă, informează news.ro.

Producătorul român de gaze Romgaz a anunţat în iunie că a încheiat un acord de exclusivitate cu ExxonMobil Exploration and Production Romania Holdings Ltd., pe o perioadă de 4 luni până la data de 15 octombrie 2021 cu privire la negocierile de achiziţie a tuturor acţiunilor emise, adică 100% din capitalul social al ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, care deţine 50% din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă.

"În vederea finalizării negocierilor cu privire la tranzacţia de achiziţie a 100% din acţiunile ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited şi obţinerii aprobărilor corporative pentru tranzacţie, în data de 5 octombrie 2021, Romgaz şi ExxonMobil Exploration and Production Romania Holdings Ltd. au convenit să extindă perioada de exclusivitate din 15 octombrie 2021, până în 15 noiembrie 2021. Toate celelalte clauze ale Acordului de exclusivitate rămân neschimbate. Reamintim că la data de 17 iunie 2021 părţile au semnat un Acord de Exclusivitate prin care vânzătorul a acordat Romgaz un drept de exclusivitate pe o perioadă de 4 luni (până la data de 15 octombrie 2021) cu privire la negocierile de achiziţie a tuturor acţiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, ce deţine 50% din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă", a informat Romgaz.

OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est şi Romgaz, a anunţat în aprilie că va deveni operator, în cazul în care Romgaz finalizează preluarea participaţiei în proiectul Neptun Deep, iar oferta Romgaz este acceptată de către ExxonMobil, notează sursa citată.

Exxon Mobil şi OMV Petrom explorau blocul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, unde rezultatele preliminare au indicat rezerve de 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze (România consumă 11 miliarde pe an), însă companiile au amânat decizia de a merge mai departe cu etapa de extracţie.

Dezvoltarea perimetrului Neptun Deep ar putea fi prima producţie de hidrocarburi în ape de mare adâncime din România. Costurile unui astfel de proiect de producţie gaze în zona de apă adâncă poate ajunge la câteva miliarde dolari. Perimetrul Neptun se află, de exemplu, la 200 km distanţă de uscat, iar toată infrastructura, inclusiv conductele, trebuie construite.

ExxonMobil a anunţat că doreşte să se retragă din România, iar Romgaz a depus o ofertă pentru a prelua participaţia gigantului american ExxonMobil. Producătorul de gaze Romgaz, una din cele mai profitabile companii de stat, a anunţat pe 31 martie că a depus oferta angajantă de cumpărare integrală a acţiunilor ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, care deţine 50% din drepturile de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă, restul participaţiei de 50% fiind al OMV Petrom.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Le da timp sa gaseasca sursa de creditare? desi dupa ultimele stiri cu directia de dezvoltare a Romgaz pare ca au renuntat la ideea de a cumpara.

    1. pai au citit cu atentie in josul paginii din contract cifrele dobinzii

    Inteleg ca Romgaz ar trebui sa investeasca cel putin 10 ani de profit net ,pentru a putea expolata o productie de gaze care s-ar putea limita la doar 4 ani.....Pentru ca inteleg ca este vorba de circa 42-84 miliarde de metri cubi de gaze,pe care Romgaz trebuie,logic,sa o imparta cu OMV Petrom.....Iar daca ,prudential,vorbim de cei 42 de miliarde metri cubi,Romgazului ii mai raman 21.....productia sa de gaze in 4 ani....... Si mai ai si legea off shore,care este o foarte mare necunoscuta ! Ramane de vazut ce si cum cu deprecierea si amortizarea.....

    Sper ,mai degraba,sa investeasca intr-un combinat chimic nou,unde sa aduca un foarte mare plus valoare gazului (X 10) ,asa cum au facut vecinii unguri. 

    1. sper sa termine centrala electrica de la Iernut in urmatorii 10 ani...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb