Acţionarii "Euronext" vor vota în decembrie planul de fuziune cu NYSE

Ancuţa Stanciu
Ziarul BURSA #Internaţional / 31 august 2006

Acţionarii bursei pan-europene Euronext vor vota, în luna decembrie, în favoarea sau împotriva fuziunii cu New York Stock Exchange. De asemenea, Euronext a raportat o creştere a profitului instituţiei aferent trimestrului al doilea al acestui an. Documentele privind fuziunea urmează să fie prezentate pentru analiză Comisiei americane pentru Bursă şi Valori Mobiliare (SEC) înainte de mijlocul lunii septembrie, iar tranzacţia va fi încheiată la începutul anului viitor.

Euronext a ajuns, în luna iunie, la un acord de fuziune cu New York Stock Exchange (NYSE), în defavoarea operatorului bursier concurent, Deutsche Böerse.

Operatorul burselor de la Paris, Amsterdam, Bruxelles şi Lisabona, dar şi al platformei bursiere pentru instrumente derivate Euronext.Liffe de la Londra, a obţinut, în perioada aprilie-iunie, un profit de 110,6 milioane de euro, peste nivelul de 76,3 milioane de euro, înregistrat anul trecut.

Rezultatul a fost sub aşteptările analiştilor, care plasau profitul Euronext la 129,1 milioane de euro. Profitul net în trimes-trul al doilea a fost de 86,6 milioane de euro. Rezultatul a depăşit nivelul de 53,1 milioane de euro, consemnat în perioada similară a anului trecut.

Directorul general al Euronext, Jean-Francois Theodore, a declarat că aşteaptă rezultate puternice pentru întreg anul 2006 chiar dacă în ultimele patru luni pieţele au fost mai lente decât primul semestru al anului.

Analiştii iau în calcul posibilitatea ca NYSE să majoreze oferta pentru Euronext, având în vedere îmbunătăţirea rezultatelor obţinute de operatorul bursier pan-european.

Oferta NYSE evaluează Euronext la 7,6 miliarde de euro, în timp ce oferta înaintată de Deut-sche Böerse se ridica la 8,7 miliarde de euro.

Theodore a mai precizat că Euronext şi NYSE vor înfiinţa o organizaţie în Olanda care să acţioneze ca o structură de protecţie, astfel încât pieţele să fie reglementate şi după finalizarea fuziunii de autorităţile locale, iar legea americană Sarbanes-Oxley să nu afecteze niciodată companiile listate la bursa Euronext.

Sarbanes-Oxley impune introducerea unor norme de administrare corporatistă mai stricte, iar conformarea la acest regulament presupune costuri ridicate pentru companii.

Deutsche Böerse doreşte încă să achiziţioneze Euronext şi a cerut acţionarilor Euronext o "poziţie echitabilă" vis a vis NYSE, în orice vot cu privire la tranzacţia propusă. Deutsche a oferit acţionarilor Euronext 72,17 euro pe acţiune, comparativ cu 68,82 euro oferite de NYSE.

Acţiunile Euronext au crescut ieri cu 95 de cenţi, până la 68,60 euro la Paris, capitalizarea bursieră atingând astfel 7,7 miliarde de euro.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb