ACŢIUNILE DISPERATE ALE BĂNCILOR CENTRALE NU AJUTĂ Dobânzile au explodat pe piaţa creditului pentru companii

"Toată lumea trebuie să se con­centreze asupra prăbuşirii pieţei creditului", avertizează David Rosenberg. Fostul economist- şef al companiei de investiţii Gluskin Sheff + Associates, în prezent economist-şef al companiei sale Rosenberg Research & Associates, mai arată că aceasta implică "evitarea completă a oricăror investiţii în acţiuni ale companiilor."

Prăbuşirea a avut loc tot pe fondul "goanei" haotice către numerar, în condiţiile în care corelaţiile dintre diferitele clase de active s-au rupt complet.

Datele de la Federal Reserve arată că randamentele obligaţiunilor cu rating B şi BB ale companiilor au ajuns, în numai câteva zile, la un nivel comparabil cu cel din perioada crizei financiare globale (vezi graficul 1).

În aceste condiţii, acţiunile fondurilor de investiţii în obligaţiuni ale companiilor s-au prăbuşit. Cotaţiile de la Inves­ting.com arată căderi dramatice ale unităţilor de fond de la iShares iBoxx High Yield Corporate Bond ETF, dar şi de la iShares iBoxx Investment Grade Corporate Bond ETF (vezi graficul 2).

După cum se precizează pe site-ul iShares de la BlackRock, primul ETF (Exchange-Traded Fund) "urmăreşte performanţa unui indice alcătuit din obligaţiuni corporate cu rating speculativ emise în dolari".

Conform celei mai recente structuri, fondul, care se tranzacţionează sub simbolul HYG, este alcătuit din obligaţiunile emise de 1.006 companii, dintre care 55% fac parte din sectorul comunicaţiilor şi sectorul bunurilor de consum.

Căderea masivă a acţiunilor HYG din ultimele zile a dus valoarea unităţii de fond până la minimul ultimilor 11 ani.

Al doilea fond "urmăreşte performanţa unui indice alcătuit din obligaţiuni corporate cu rating investiţional emise în dolari".

Structura fondului care se tranzacţionează sub simbolul LDQ, este alcătuit din obligaţiunile emise de 1.987 de companii, dintre care 56% fac parte din sectorul bancar, sectorul bunurilor de consum non-ciclice şi sectorul comunicaţiilor. După cum se observă, creşterea din ultimii 10 ani a fost "ştearsă" doar în câteva zile.

Reputatul analist american Martin Armstrong explică fenomenul prin "ne­înţelegerea modului în care funcţionează capitalul în condiţii de panică", când "riscul de credit este cel care devine prioritar", şi afirmă că "scăderea dobânzilor pe baza modelului keynesian a eşuat complet".

Economistul finlandez Tuomas Malinen, profesor la Universitatea din Helsinki, scrie că Federal Reserve nu a reuşit să rezolve şi problema de pe piaţa creditului acordat companiilor deoarece nu poate cumpăra, prin tipărire desigur, obligaţiuni sau acţiuni ale companiilor.

Spre deosebire de Statele Unite, achiziţia obligaţiunilor corporate este la ordinea zilei în Europa, unde BCE are aceste titluri în lista de "cumpărături" prin tipărire, însă nici aici nu se văd rezultate notabile.

Dimpotrivă. Reuters a scris recent că "prăbuşirea obligaţiunilor europene a pus în mişcare ceea ce poate deveni o buclă distructivă a lichidităţii la nivelul fondurilor ETF cu rating investiţional din regiune", conform unei analize de la Mizuho International. Pe piaţă se vorbeşte chiar despre "pierderea credinţei în instrumentele ETF", după cum mai arată Reuters.

Profesorul Malinen mai avertizează că nivelul ridicat al datoriilor companiilor, semnificativ peste cel din perioada premergătoare crizei financiare globale, înseamnă un singur lucru: dacă pieţele creditului se prăbuşesc, ne vom prăbuşi toţi împreună cu ele.

Datele de la Institute of International Finance (IIF) arată că datoriile companiilor nefinanciare la nivel global au cres­cut cu aproape 54% din 2009 până în 2019 şi au atins 74,4 trilioane de dolari, respectiv 92,5% din PIB-ul global. Datoriile companiilor din economiile dezvoltate au crescut, în aceeaşi perioadă, cu 18,1%, până la 43,1 trilioane de dolari (91,3% din PIB), în timp ce datoriilor companiilor din economiile emergente au crescut cu 162,4%, până la 31,3 trili­oane (94,4% din PIB).

Un raport recent de la acelaşi institut arată că programele de stimulare fiscală anunţate au determinat o creştere accelerată a costurilor de finanţare, în special la nivelul economiilor emergente şi în zona euro, iar valoarea totală a obligaţiunilor cu randamente negative a scăzut cu peste 6 trilioane de dolari săptămâna trecută, până la circa 8,7 trilioane.

În plus, fondurile de investiţii în obligaţiuni emise de companii au înregistrat ieşiri masive în ultima lună, de circa 34 de miliarde de dolari, în condiţiile în care ultimii doi ani au fost caracterizaţi de intrări medii lunare de 14 miliarde de dolari.

În opinia lui Tuomas Malinen, res­ponsabile pentru situaţia actuală sunt băncile centrale, care prin scăderea şi menţinerea dobânzilor la minime istorice, precum şi prin programele de relaxare cantitativă, au permis supravieţuirea artificială a formelor "zombi" şi umflarea, la fel de artificială, a preţurilor activelor financiare. Astfel, "economia mondială a devenit extrem de fragilă şi incapabilă să facă faţă unui şoc extrem, cum este actuala epidemie".

Tocmai din aceste motive, injecţiile de lichiditate ale băncilor centrale nu pot vindeca "boala", în condiţiile în care "dezechilibrele de pe pieţele de capital sunt prea mari pentru a fi reparate de Federal Reserve, instituţia responsabilă pentru crearea lor", după cum mai subliniază economistul finlandez, iar "lichiditatea nu poate opri căderea pieţei creditului când economia reală şi câştigurile companiilor scad accelerat".

Un articol recent de la Zerohedge sus­ţine chiar că "toate pieţele creditului, de la obligaţiunile corporate cu rating investiţional, obligaţiuni guvernamentale, până la obligaţiunile municipale pe termen scurt, sunt îngheţate", pornind de la declaraţii recente ale managerilor de investiţii şi ale analiştilor de credit.

"Reducerea dobânzilor la zero, cumpărarea unor cantităţi nelimitate de obligaţiuni guvernamentale şi alte intervenţii cu caracter inflaţionist nu ajută cu nimic la reducerea costului de finanţare pentru companii", este concluzia articolului de la Zerohedge, similară cu afirmaţiile lui Martin Armstrong, deoarece "percepţiile privind riscul de credit încep să se alinieze realităţii, după ani de distorsiuni alimentate de băncile centrale".

Din păcate pentru băncile centrale, tiparniţele nu mai pot crea iluzii care să "amorseze", printr-un miracol, redresarea economică sustenabilă, iar preţul plătit de toţi pentru iresponsabilitatea acestor instituţii, care au distrus pieţele în numele salvării lor, va fi exorbitant.