Acţiunile şi obligaţiunile ruseşti, afectate puternic de tensiunile cu Ucraina

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 aprilie 2014

Standard & Poor's a retrogradat Rusia

Rubla continuă să scadă

Titlurile de stat şi acţiunile ruseşti au consemnat, în intervalul 21-25 aprilie, cel mai mare declin săptămânal de la jumătatea lunii martie până în prezent, în condiţiile în care armistiţiul pentru reducerea tensiunilor din estul Ucrainei se lasă aşteptat, alimentând temerile potrivit cărora preşedintele Vladimir Putin se confruntă cu înăsprirea sancţiunilor internaţionale.

Randamentul obligaţiunilor de referinţă ale Rusiei a urcat la cel mai ridicat nivel din 14 martie, determinând Ministerul Finanţelor de la Moscova să anuleze planul de revenire pe piaţa datoriei locale, la data de 23 aprilie. Randamentul titlurilor cu scadenţa în februarie 2027 a crescut cu 29 de puncte de bază vineri, la 9,65%, iar pe întreaga săptămână trecută - cu 65 de puncte de bază.

"Ultimele zile au fost, în mod special, dureroase pentru produsele cu venit fix din Rusia", a declarat Benoit Anne, citat de Bloomberg, şef al departamentului de strategie pentru pieţele emergente din cadrul "Société Générale" SA. În opinia sa, "anularea licitaţiei de obligaţiuni a afectat puternic încrederea investitorilor".

Indicele bursier de referinţă Micex a pierdut 5,6% în săptămâna încheiată în 25 aprilie, declinul fiind cel mai important din 14 martie - ultima zi de tranzacţionare dinaintea referendumului din Crimeea, care a decis anexarea peninsulei la Rusia.

Tot săptămâna trecută, banca centrală a Rusiei a surprins pieţele cu majorarea dobânzii de referinţă, măsură care nu a reuşit să oprească declinul rublei. Banca Rusiei a decis, vineri, să crească dobânda de politică monetară la 7,5%, de la 7%, ca răspuns la riscurile inflaţioniste. Majorarea a venit în condiţiile în care analiştii aşteptau ca Banca Rusiei să menţină dobânda nemodificată.

Moneda Rusiei s-a depreciat cu 1,2% săptămâna trecută, pe piaţa din Moscova, ajungând la 36,045 unităţi/dolar. Scăderea a fost cea mai puternică din 9 martie. De la începutul anului, rubla a pierdut 8,8% faţă de moneda SUA.

În ultima zi a săptămânii trecute, agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a redus calificativul de credit al Rusiei de la "BBB" la "BBB-", cu perspectivă negativă, avertizând că ar putea recurge la o nouă retrogradare dacă se deteriorează ritmul de creştere a economiei ţării, iar Europa va aplica sancţiuni înăsprite în urma conflictului cu Ucraina.

"Situaţia geopolitică tensionată din Rusia şi Ucraina ar putea duce la ieşiri suplimentare de capital, intern şi extern, din economia rusă şi va înrăutăţi şi mai mult perspectivele slabe de creştere", a informat S&P.

Luna trecută, agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service a plasat ratingul Rusiei sub supraveghere, pentru o posibilă retrogradare, iar Fitch Ratings a revizuit în scădere, la negativă, perspectiva ratingului atribuit Rusiei.

G7 pregăteşte noi măsuri împotriva Rusiei, conform afirmaţiilor făcute vineri de cancelarul german Angela Merkel.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb