Activităţile de afaceri din Europa s-au contractat din nou în luna august, la cel mai scăzut nivel din noiembrie 2020. Indicele compozit flash al managerilor de achiziţii din zona euro, publicat miercuri, a scăzut la 47,0 în august, de la 48,6 în iulie, relatează News.ro.
Evoluţia afacerilor a ratat aşteptările economiştilor, privind o cifră de 48,8, potrivit Dow Jones. O citire peste 50 marchează o expansiune a activităţii, în timp ce una sub 50 marchează o contracţie.
Dacă sunt excluse lunile de pandemie de Covid, cele mai recente cifre indică cea mai scăzută citire din aprilie 2013.
Cyrus de la Rubia, economist-şef la Hamburg Commercial Bank, a declarat că sectorul serviciilor din zona euro "dă din păcate semne de încetinire, în corelaţie cu performanţa slabă a producţiei".
În ceea ce priveşte defalcarea între servicii şi producţie, primele au scăzut la un minim din ultimele 30 de luni, la 48,3, iar PMI producţiei a crescut uşor în această lună, de la 42,7 în iulie la 43,7.
"Luând în considerare impactul cifrelor PMI asupra PIB, ne conduce la concluzia că economia din zona euro se va contracta cu 0,2% în trimestrul al treilea", a adăugat Rubia.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.08.2023, 10:21)
Incet, incet trebuie sa recunoastem ca inarmarea si razboiul,
este o catastrofa economica ptr. Europa
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.08.2023, 12:38)
nu ne lasa propaganda sa recunoastem adevarul !