Adela Smeu, numită CEO Brico Depôt România

Alexandra Cismaru
Companii / 30 mai 2017

Adela Smeu

Adela Smeu

Christian Mazauric îi va prelua funcţia de CEO B&Q Marea Britanie & Irlanda

Kingfisher anunţă astăzi că Adela Smeu a fost numită CEO al Brico Depôt România, iar că funcţia anterioară a acesteia , CEO B&Q UK & Irlanda, din cadrul Kingfisher, va fi preluată de Christian Mazauric, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Potrivit sursei citate, Adela este în prezent Director Financiar în cadrul Brico Depôt România, şi s-a alăturat companiei în 2015, iar timp de 8 ani a fost Director Financiar în cadrul OBI Group. În trecut, Adela a deţinut funcţii la United Technology Corporation Paris şi PwC România. De origine română, Adela are o bună înţelegere a nevoilor şi aspiraţiilor clienţilor la nivel local. Ea va prelua noua funcţie începând cu 1 iulie. Christian Mazauric s-a alăturat Kingfisher în urmă cu 16 ani şi a deţinut funcţii de conducere în departamentele financiare şi operaţiuni din Franţa, Marea Britanie şi România, inclusiv Director Financiar al Castorama Franţa, Director Financiar al B&Q şi, cel mai recent, CEO al Brico Depôt România.

Christian Mazauric a declarat: "Mi-a plăcut foarte mult timpul petrecut în România şi sunt mândru de realizările pe care împreună cu echipa le-am adus în cei doi ani de la preluarea mandatului. Sunt încrezător că Adela este alegerea potrivită pentru a dezvolta compania împreună cu echipa excelentă pe care o avem aici, " a declarat.

Adela Smeu a precizat: "Vom continua consolidarea companiei Brico Depôt pe piaţa din România şi ne dorim să fim şi mai aproape de clienţi pentru a le oferi constant cele mai bune soluţii pentru amenajarea şi renovarea locuinţei".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb