ADERAREA LA SCHENGEN ŞI LA ZONA EURO / VIORICA DĂNCILĂ, GRUPUL ALIANŢEI PROGRESISTE A SOCIALIŞTILOR ŞI DEMOCRAŢILOR DIN PARLAMENTUL EUROPEAN "Aderarea României la Schengen - blocată până acum pe considerente politice"

Ziarul BURSA #Politică / 18 septembrie 2017

"Aderarea României la Schengen - blocată până acum pe considerente politice"

Discursul preşedintelui Comisiei Europene mă face să fiu optimistă cu privire la viitorul UE şi mai ales cu privire la direcţiile pe care va fi construit acest viitor, ne-a declarat Viorica Dăncilă, europarlamentar din partea PSD.

Domnia sa consideră: "Ne dorim o Uniune puternică, în care toate statele sunt egale şi în care toţi cetăţenii sunt egali. Şi aşa arată viziunea descrisă de preşedintele Juncker. Vreau să cred că toate statele din UE înţeleg că acest proiect nu poate fi solid decât prin unitate - mai ales acum, în contextul Brexit.

Faptul că preşedintele CE a afirmat atât de clar că România trebuie să fie în Schengen este o confirmare a îndeplinirii criteriilor pentru accederea în acest Spaţiu. Şi nu este prima dată când Comisia recunoaşte că am îndeplinit aceste condiţii. România corespunde criteriilor Schengen, iar aderarea a fost blocată până acum pe considerente politice, ceea ce nu este în spiritul proiectului european - şi asta a punctat printre rânduri preşedintele Juncker".

Doamna Viorica Dăncilă consideră că reacţiile negative care au apărut de la ţări precum Austria pot fi înţelese ca exprimând un anumit tip de prudenţă, generat de ce s-a întâmplat în UE în perioada crizei economice, dar ele nu sunt fondate pe realităţi legate de România: "Totuşi, România este în topul creşterii economice la nivelul UE, iar rezultatele acestea sunt tot mai des remarcate".

În ceea ce priveşte aderarea României la zona euro, doamna Dăncilă spune că aceasta trebuie decisă ţinând cont de analizarea tuturor factorilor pe care îi implică acest pas.

Europarlamentarul PSD apreciază: "Cred într-un viitor în care ţara noastră va avea un rol tot mai puternic în UE. Suntem un factor de stabilitate regională, un motor de creştere economică, avem cetăţeni pro-europeni, nu avem mişcări politice extremiste. Suntem un model din multe puncte de vedere şi cred că putem fi în prim-planul evoluţiei proiectului european. Se vorbeşte acum de reclădirea acestuia - momentul Brexit este o oportunitate de a iniţia această reconstrucţie pe fundamente solide, pentru a reface încrederea cetăţenilor în ceea ce înseamnă familia noastră comună europeană. Faptul că reconstrucţia - începutul unei noi etape - se marchează printr-o reuniune a liderilor europeni ce va avea loc în România poate simboliza şi un nou rol, mai proeminent, al ţării noastre în contextul UE - un rol pe care ni-l dorim şi îl merităm".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb