Adevăruri parţiale

"Lupta împotriva terorismului", chiar dacă este o formulare mai degrabă metaforică, a reuşit să modeleze agenda internaţională a ultimilor ani, atît pentru marile puteri, cît şi pentru ţările mai mici. În Statele Unite, însă, tema a acaparat şi politică internă, într-o măsură care nu se mai regăseşte niciunde. Recent a fost declasificat şi dat publicităţii raportul intern, realizat în anul 2005, la solicitarea comisiilor pentru informaţii ale Senatului şi Camerei Reprezentanţilor, de către Oficiul Inspectorului General al CIA. Faptele şi evaluările arată cu claritate că deocamdată, în lupta împotriva terorismului, adevărurile cu care lucrează atît politicienii, cît şi instituţiile responsabile de securitatea naţională, sunt doar parţiale.

Lucru mai puţin obişnuit la noi, dar necesar la alţii, investigaţia şi raportul s-au concentrat asupra responsabilităţii instanţelor şi persoanelor aflate în poziţii cheie de decizie, în cadrul CIA. El vorbeşte atît despre acţiunile şi responsabilităţile individuale, cît şi despre deficienţe sistemice, ale căror rezultate, acumulate, au făcut posibilă catastrofa de la 11 septembrie.

Prima constatare este aceea că înaintea datei fatidice, nici Guvernul, nici Comunitatea de Informaţii nu dispuneau de o strategie cuprinzătoare de luptă împotriva al-Qaeda. Se reţine în sarcina directorului de atunci al CIA, George Tenet, care era şi şef al comunităţii de informaţii, faptul că "nu a fost capabil sau nu a vrut să utilizeze toate resursele de informaţii pentru a combate ameninţarea crescîndă la adresa Statelor Unite." În mod concret, deşi documentele interne ale Agenţiei foloseau formularea "sîntem în război", în legătură cu mişcările teroriste, inclusiv al-Qaeda; deşi s-au înfiinţat comisii de coordonare a programelor, rutina s-a instalat repede. Dimensiunea strategică a evenimentelor şi a evoluţiilor nu a fost niciodată scoasă complet în relief, din noianul preocupărilor tactic-operaţionale. A doua mare deficienţă de conducere a fost sub-utilizarea resurselor pentru coordonarea activităţii diferitelor agenţii din cadrul Comunităţii de Informaţii. Capacităţile Centrului pentru contraterorism, al CIA, nu au fost folosite pentru integrarea şi coordonarea activităţilor anti-teroriste, mai ales cele legate de al-Qaeda.

A treia deficienţă majoră a conducerii la vîrf a comunităţii de informaţii a fost planificarea şi utilizarea resurselor bugetare, care nu au urmat liniile de forţă ale ameninţărilor apărute. În consecinţă, mecanismul alocării resurselor şi-a văzut de treaba lui, pe vechile obiective, în timp ce documentele de evaluare şi chiar cele de planificare operaţională arătau cu degetul spre cu totul alte priorităţi.

O altă greşeală a conducerii comunităţii de informaţii a fost una cît se poate de umană, am putea spune, dacă rezultatele n-ar fi dus la catastrofa de la 11 septembrie: "una vorbim şi alta facem". Raportul intern al CIA pune în evidenţă faptul că s-a tot vorbit despre planuri integrate, inter-agenţii pentru combaterea terorismului, de planuri pentru mobilizarea resurselor integrate de analiză şi operaţionale, în lupta împotriva al-Qaeda, dar ca un făcut s-a aplicat celebra formulă a "planificării socialiste": "Planu-i plan şi treaba-i treabă!". O deosebire esenţială există totuşi, chiar dacă intervine post-factum: acolo responsabilităţile la vîrf sunt clare şi inevitabile. Dacă nu s-a făcut, cel care conduce este vinovatul!

O gamă largă de alte disfuncţionalităţi majore face obiectul unei minuţioase treceri în revistă, în cadrul raportului intern al CIA, de la probleme de tehnologie, la cele de coordonare a operaţiunilor sub acoperire, din teren, ori utilizarea capacitaţii de analiză strategică.

Dincolo de senzaţionalul conţinut al acestui document, de radiografia fără menajamente pe care o face racilelor clasice ce se instaurează în orice organizaţie, dacă este lăsată să funcţioneze inerţial, de ce ne-ar mai interesa acum ce s-a întîmplat cu serviciile de informaţii ale Statele Unite şi care au fost deficienţele lor, înainte de 11 septembrie?

1. Pentru că, la noi, reorganizarea activităţii din domeniul critic al securităţii naţionale a rămas blocată de mai bine de patru ani, prinsă între pietrele de moară ale competiţiei politice dintre partide şi palate; 2. Pentru că legile siguranţei naţionale, chiar dacă vor fi aprobate, ca şi funcţionarea minimală în actuala formulă a comunităţii de informaţii, nu garantează eficienţa organizaţiilor implicate.

Cu alte cuvinte, pentru că agenda temelor de securitate naţională şi internaţională continuă să opereze şi la noi cu jumătaţi, ori doar cu sferturi de adevăr