Adora Urban Village, primul complex rezidenţial construit de Tagor în sud-vestul Bucureştiului, este aproape ocupat, transmite un comunicat de presă. Aproximativ 80% din locuinţele construite fiind vândute şi confirmând succesul investiţiei făcute de fondul de investiţii britanic Patron Capital, cu active de miliarde de euro.
Ultimele 15 apartamente sunt disponibile cu rate la dezvoltator, o facilitate atractivă pentru tot mai mulţi cumpărători care pot deveni astfel proprietari mai rapid, fără a se îndatora la bănci.
Adora Urban Village beneficiază de locuri de parcare puse la dispoziţia proprietarilor cu titlu gratuit, iar pentru cei ce doresc să deţină în proprietate locul de parcare, costurile pornesc de la 600 + TVA. O altă facilitate este conexiunea cu zona de sud a Capitalei - locatarii au la dispoziţie cu titlu gratuit un microbuz care face legătura între complex şi cel mai apropiat centru comercial din zona Cora Alexandriei.
Complexul dispune de locuinţe cu spaţii generoase, luminoase graţie ferestrelor de dimensiuni mari, utilităţi conectate la reţelele Bucureştiului şi finisaje de calitate superioară. Promovând o viaţă liniştită şi sănătoasă, ansamblul pune la dispoziţia locatarilor spaţii de agrement, un parc privat, locuri de joacă pentru copii, un teren de fotbal şi o zonă special amenajată pentu fitness în aer liber.