ADRIAN NĂSTASE CONTINUĂ SĂ-L ATACE PE LIDERUL LIBERAL: "Venirea lui Stolojan la putere ar fi o catastrofă pe care România nu şi-o poate permite"

Doru Ivanov
Ziarul BURSA #Politică / 19 august 2004

Ţara noastră va avea numai de suferit dacă preşedintele PNL, Theodor Stolojan, va cîştiga alegerile prezidenţiale din toamnă, crede liderul PSD, Adrian Năstase. "Venirea lui Stolojan la putere ar fi o catastrofă pe care România nu şi-o poate permite", suţine şeful partidului de guvernămînt, într-o scrisoare deschisă adresată candidatului Alianţei PNL-PD pentru fotoliul de la Cotroceni. Năstase îl acuză acum pe Stolojan că este preocupat doar de atacurile la adresa adversarilor, după ce, în urmă cu doar două zile, spunea despre acesta că este susţinut de "mafia financiar-bancară". În viziunea preşedintelui formaţiunii aflate la conducere, liderul liberal ar trebui să vină cu măsuri concrete de creştere a nivelului de trai, nu cu acuzaţii la adresa PSD. Premierul nu a uitat să aducă în discuţie perioada în care Theodor Stolojan a fost prim-ministru, precum şi anii 1996-2000, în care actuala opoziţie s-a aflat la guvernare. "Aţi atacat în campania locală partidul pe care-l conduc, cu toate mijloacele murdare pe care le-aţi avut la dispoziţie. Singurele dumneavoastră contacte cu cetăţenii acestei ţări se referă la naţionalizarea valutei pe cînd eraţi prim-ministru şi la falimentarea firmelor pe care le-aţi condus după revenirea în ţară... Termenul de «baroni locali» a fost creat de presă, pentru partenerii politici ai dumneavoastră, aflaţi la guvernare în perioada 1996-2000", îi spune Năstase preşedintelui PNL, în scrisoarea deschisă.

Alianţa PNL-PD a respins acuzaţiile adresate lui Theodor Stolojan de şeful guvernului. Purtătorul de cuvînt al Alianţei, Călin Popescu Tăriceanu, afirmă, într-un comunicat de presă emis ieri, că aceste acţiuni "reprezintă dovada disperării de care este cuprins premierul, în perspectiva eşecului la apropiatele alegeri prezidenţiale".

Rămâne de văzut la ce se va ajunge în perioada electorală, dacă, deja, campania negativă îşi face simţită prezenţa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb