ADRIAN STĂNESCU, IMOBILIARIUM: "Oferta de locuinţe noi este aproape de recordul din 2008"

R.R.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 10 aprilie 2019

"Oferta de locuinţe noi este aproape de recordul din 2008"

"Apetitul de achiziţie este, însă, temperat"

Numărul locuinţelor noi din oferta înregistrată la finele anului trecut, la nivel naţional, se află la cea mai apropiată valoare faţă de 2008, an de apogeu pentru piaţa imobiliară locală, au anunţat reprezentanţii Imobiliarium.

Adrian Stănescu, project manager Imobiliarium, a declarat: "Chiar dacă oferta de locuinţe noi se apropie cu paşi repezi de recordul din 2008, apetitul de achiziţie este unul temperat, cumpărătorul manifestă mai degrabă o cumpătare, atenţie la detalii, un simţ critic dezvoltat, respectiv o nevoie de a evalua cât mai corect. Această tendinţă nu poate aduce decât lucruri pozitive pentru piaţă, care se va orienta cât mai mult spre calitate".

La nivelul anului 2008, oferta de noi locuinţe ajunsese la aproximativ 61.000 de unităţi, la nivel naţional, iar la finele anului trecut, acelaşi segment a ajuns la circa 48.000 de unităţi, cea mai apropiată valoare faţă de perioada de comparaţie, a mai arătat Imobiliarium.

Potrivit sursei citate, în primele luni ale anului curent, acest segment a cres-cut cu 5%, iar până la finele anului curent, reprezentaţii Imobiliarium estimează o creştere a numărului de noi locuinţe cu circa 10%, până la 53.000 de unităţi, comparativ cu decembrie 2018.

Printre motivele ce au determinat creşterea ofertei de locuinţe noi în prezent se numără evoluţia cererii - INS estimează un număr de circa 45.000 de cereri doar în Bucureşti; creşterea puterii de cumpărare în ultimii 5 ani - la nivel naţional; lipsa consolidării şi investiţiilor în locuinţele vechi, precum şi limitarea dezvoltării infrastructurii.

Certificările Green şi arhitecturile speciale - tendinţe în proiectarea de noi locuinţe

În portofoliul Imobiliarium, ediţia de anul acesta, se regăsesc ansambluri care au caracteristici precum certificări Green, arhitecturi speciale, spaţii ample, şi beneficii precum locuri de joacă pentru copii, spaţii verzi etc. Certificările Green le oferă proprietarilor, în timp, siguranţa obţinerii de economii la încălzire şi utilităţi, precum şi condiţii mai bune ale mediului interior, dar şi zero emisii de CO2 la producerea energiei termice ş.a.m.d.

Următoarea ediţie a Imobiliarium va avea loc între 17-19 mai şi va pune la dispoziţia vizitatorilor o ofertă de peste 22.000 de locuinţe, încadrate în aproximativ 90 de ansambluri rezidenţiale şi cumulând peste 1.200.000 de metri pătraţi utili de vânzare. În total, îşi vor prezenta oferta circa 65 de dezvoltatori.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb