ADS speră ca cel târziu anul viitor să înceapă lucrările la parcul fotovoltaic din Oltenia

D.T.
Miscellanea / 10 februarie 2023

ADS speră ca cel târziu anul viitor să înceapă lucrările la parcul fotovoltaic din Oltenia

Agenţia Domeniilor Statului (ADS) speră ca cel târziu în primăvara anului viitor să înceapă activ lucrările pentru realizarea parcului fotovoltaic din Piscul Sadovei-Dăbuleni, Oltenia, a declarat, vineri, pentru Agerpres, directorul general al instituţiei, George Sava.

Acesta doreşte ca ADS să devină autoritate publică de interes naţional şi susţine că pentru realizarea proiectului din Oltenia, un proiect verde foarte important din Europa, instituţia va pune la dispoziţie teren neproductiv, proiectul urmând să fie finanţat din fonduri europene.

"Sunt deja două acte normative care au fost aprobate, inclusiv în CSAT s-au stabilit aceste priorităţi. Urmează ca în două săptămâni să iasă şi ultimul act normativ în aşa fel încât să intre în linie dreaptă din punctul de vedere al normelor legale. Până la execuţie mai e ceva timp. Proiectul are ca termen final 2026. Asta înseamnă ca undeva în toamnă, cel târziu în primăvara anului viitor va începe munca în teren", mai adaugă sursa.

Sava a amintit că ADS a început un proces pentru cartografierea terenurilor deţinute, dat fiind că doar circa 80.000 de hectare dintr-un total de circa 320.000 de hectare au cărţi funciare.

"Vrem să facem cărţi funciare pentru toate terenurile, proprietatea publică a statului şi apoi proprietatea privată a statului, în contextul în care proprietatea privată este într-o continuă dinamică din punctul de vedere al fondului funciar. Ne axăm în principal pe proprietatea publică, urmând ca toate terenurile să aibă carte funciară", a mai spus George Sava.

Directorul general al ADS a afirmat că instituţia pe care o conduce se ocupă în momentul de faţă de un proiect cu fonduri europene care are ca şi obiectiv realizarea unei hărţi digitale interactive a terenurilor neproductive din România, menţionând că în prima zi de luni din fiecare lună, pe site-ul instituţiei, sunt făcute publice terenurile libere deţinute de ADS, susţine Agerpres.

George Sava s-a întâlnit vineri cu fermierii din judeţul Tulcea care i-au prezentat problemele cu care se confruntă. Astfel de întâlniri au mai avut loc până acum la Sibiu, Brăila şi Galaţi şi vor continua la Iaşi, Constanţa şi Călăraşi, programul acestora urmând să fie făcut public.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb