O operă de importanţă muzeală, semnată cu pensula legată de braţ de către primul pictor român modern, Ştefan Luchian, este scoasă la vânzare în cel mai mare eveniment de artă al sezonului - Licitaţia de Vară din 11 iunie.
"Vas cu garoafe" s-a născut sub pensula maestrului în perioada care a marcat maturitatea artistică a lui Luchian, între anii 1910-1913, atunci când pictorul era împiedicat de boală să mai iasă din casă şi să picteze acele peisaje care au marcat şi înnoit pictura românească şi pe care le iubea atât de mult. Stând în fotoliu, cu pensula legată de mâna care îşi pierduse dexteritatea, Luchian picta ore în şir flori, aşezate în vase populare, printre care celebra capodoperă, ce pleacă în licitaţie de la un preţ de pornire de 80.000 de euro.
Pictura provine din colecţia doctorului Mihai Petrini-Galatzi, fondatorul dermato-venerologiei româneşti, ce a fondat prima catedră de dermatologie din ţară (la spitalul Colţea) şi a înfiinţat, împreună cu Ioan Cantacuzino, spitalul Filaret (astăzi spitalul Marius Nasta din Bucureşti). La 1901 Petrini-Galatzi devenea directorul Serviciului Sanitar Român (echivalentul funcţiei de Ministru al Sănătăţii de astăzi).
Opera a fost prezentă de-a lungul ultimelor decenii în expoziţiile retrospective care au reunit faimoasele picturi cu flori semnate de Ştefan Luchian, precum expoziţia din 1957 a Muzeului de Artă al Republicii Socialiste România, care a oferit o deplină imagine a creaţiei pictorului, în care "Vas cu garoafe", prezent, astăzi, în licitaţie, figura la categoria 149.
Licitaţia de Vară cuprinde şi alte lucrări de referinţă semnate de marii maeştri ai artei româneşti, precum Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu sau Theodor Pallady. Capodoperele pot fi vizionate la Palatul Cesianu-Racoviţă din strada C.A. Rosetti, nr. 5 sau online pe www.artmark.ro.