Aeroportul Băneasa a avut în primele 10 luni afaceri de 76,24 mil.lei, în creştere cu 48%

F.A.
Companii #Turism / 3 decembrie 2009

Aeroportul Băneasa a înregistrat în perioada ianuarie- octombrie 2009 o cifră de afaceri de 76.247.700 lei, în creştere cu 48% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când a raportat afaceri de 51.310.907 lei, a declarat azi pentru NewsIn directorul general al aeroportului, George Mihalcea.

"În ceea ce priveşte ponderea în cifra de afaceri aferentă primelor 10 luni din acest an, tarifele aeroportuare au reprezentat 93,36%, iar chiriile 6,64%, rezultate apropiate perioadei similare din anul 2008", a declarat Mihalcea.

Aeroportul Aurel Vlaicu (Băneasa) a avut în intervalul ianuarie-octombrie 2009 un profit de 36 milioane lei. "În primele 10 luni din 2008 profitul a fost zero, deoarece au fost demarate mai multe investiţii", a precizat directorul general al aeroportului.

Directorul general al Aeroportului Aurel Vlaicu, George Mihalcea, a menţionat că valoarea investiţiilor demarate în 2008 şi finalizate în acest an este de 24,523 milioane lei şi au vizat sistemul integrat de securitate. Alte investiţii au fost realizate în mijloace fixe, fiind alocată suma de 231.000 lei.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb