Afacerea Toblerone

Mona Sahlin era văzută de mulţi drept viitorul Prim-Ministru al Suediei. O tânără membră a Partidului Social-Democrat, Sahlin era deja Vice Prim-Ministru în 1994, la 37 de ani. Cariera ei s-a împiedicat însă de un articol din presă. Tabloidul Expressen a descoperit că Sahlin folosise un card de credit destinat decontării cheltuielilor oficiale pentru a face cumpărături personale. Scandalul care a urmat a dus la demisia Monei Sahlin din Guvern şi apoi din Parlament. Episodul este cunoscut drept "Afacerea Toblerone" pentru că, într-o conferinţă de presă, Mona Sahlin a declarat că a cumpărat "două batoane de Toblerone, scutece şi ţigări".

După o vreme, Mona Sahlin s-a întors în politică, la conducerea Social-Democraţilor. Acuzaţiile la adresa ei au fost retrase. Sahlin a explicat că este vorba de o eroare datorată faptului că cele două carduri, privat şi personal, arărau la fel, iar banii au fost returnaţi. Acum este membru al Parlamentului, însă partidul său a pierdut două alegeri succesive.

Afacerea Toblerone ne arată însă ceva. Care este linia dincolo de care publicul nu mai este tolerant, într-un regim care nu tolerează corupţia. În unele state din Estul Europei s-au furat bănci întregi, au fost devalizate fonduri de investiţii şi au fost vândute fabrici la un preţ mai mic decât al terenului de sub ele. Iar în Suedia, două tablete de Toblerone au dus la ieşirea (temporară) din scenă a unui politician de anvergură.

Acum zece ani eram în Austria şi aveam o discuţie cu un coleg maghiar care îmi mărturisea că este uimit de cât de corecţi sunt funcţionarii austrieci. Îi dăduse o cutie cu bomboane unei secretare, pentru o treabă pe care oricum respectiva o îndeplinise repede şi reglementar. Surpriza femeii i-a indicat că nu era obişnuită să primească nimic de la cei cu care avea relaţii de serviciu. În Ungaria, era de părere colegul meu atunci, o secretară ar fi considerat normal un asemenea gest.

I-am sugerat că poate să extindă aria comparaţiei. În alte ţări din Est probabil că secretara chiar i-ar fi cerut cutia cu bomboane şi ar fi considerat că i se cuvine, indiferent dacă îşi făcea treaba repede şi corect. În unele ţări din Nord însă, probabil că secretara l-ar fi reclamat la decan pentru o nenorocită de cutie cu bomboane.

În ultimul Index al Percepţiei Corupţiei, Suedia apare pe locul 4, la egalitate cu Finlanda, drept una dintre cele mai puţin corupte ţări din lume. Este depăşită în acest clasament doar de Danemarca, Noua Zeelandă şi Singapore. Austria este pe locul 15, la egalitate cu Germania. Franţa este pe locul 25, imediat înaintea Estoniei. Ungaria este pe locul 50, la egalitate cu Iordania.

România este pe locul 69, la egalitate cu Muntenegru şi Cuba. Nu, nu este rezultatul "dictaturii". Dimpotrivă. În clasamentul din 2004, România se plasa pe un catastrofal loc 87, la egalitate cu Iranul şi cu Republica Dominicană. În 2005 eram pe un la fel de slab loc 85, la egalitate cu Mongolia şi aceeaşi Republică Dominicană, care a căzut pe locul 101 în ultimul clasament (2010).

Ce explică locul foarte bun al unor ţări ca Suedia? Am descoperit o parte a răspunsului pe site-ul Institutului împotriva Mitei (da, au şi aşa ceva). Citim acolo, spre exemplu, că o importantă companie farmaceutică anglo-suedeză a decis că nu va mai oferi medicilor excursii "de firmă" la conferinţe sau în staţiuni turistice. Altfel spus, compania nu mai acceptă să îi "ungă" pe doctoriii care se angajează să prescrie medicamentele sale în detrimentul celor produse de rivalii săi.

N-ar fi rău să luăm şi noi exemplu. Mai ales în ce-i priveşte pe politicieni. Afacerile private şi interesele publice trebuie separate.

Mai ales că tentaţia există. Un studiu recent (Ernst & Young, 2011) a arărat că o cincime dintre managerii din Suedia declară (anonim) că ar fi gata să dea mită pentru a obţine contracte. Cifra este apropiată de media europeană.

State ca Suedia au adoptat o politică a "toleranţei zero" faţă de corupţie. Acest lucru înseamnă că nici o infracţiune nu scapă neurmărită sau nepedepsită. Dacă şterpeleşti un baton de Toblerone sau furi o navă de croazieră, indiferent, tot te alegi cu dosar penal. Recent, un manager municipal a fost condamnat pentru că a luat nişte cărămizi de la o firmă de construcţii cu care oraşul avea contract.

Aceasta înseamnă că este necesar să ne schimbăm percepţiile. Auzim, în jurul nostru, pe unii spunând: "Ce rău a făcut Popescu? A luat şi el nişte mărunţiş".

În lumea juridicului, această percepţie poate lua o formă perversă. "Să-i lăsăm, să vedem unde duce trea-ba asta". Lucrurile se petrec ca într-un film prost, de serie B, unde personajul negativ face trafic sub ochii poliţiei, cu scuza că e informator.

Este de înţeles că publicul este atent mai degrabă la afacerile de corupţie ale "marilor rechini". Dar afacerile cu "mărunţiş" nu trebuie trecute cu vederea. Nu de alta, dar adesea marile averi ilegale aşa s-au construit. O ciocolată de aici, două ciocolate de acolo...