AFACERI ÎN NUMELE TATĂLUI Tel Drum şi "imperiul" economic al familiei Dragnea

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică / 15 octombrie 2018

Liviu Dragnea

Liviu Dragnea

Săptămâna trecută, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au menţinut sechestrul instituit pe averea lui Liviu Dragnea, în dosarul în care societatea Tel Drum SA este anchetată în legătură cu fraudarea a peste 20 milioane euro, proveniţi din fondurile europene. Dosarul penal a fost deschis la solicitarea Oficiului european de Luptă Antifraudă (OLAF), care susţine în adresa trimisă la sfârşitul lunii septembrie 2016 către Direcţia Naţională Anticorupţie, referitor la două proiecte derulate de Tel Drum SA - drumul judeţean 701 (de la limita cu judeţul Dâmboviţa, pe direcţia Gratia-Poieni-Siliştea-Scurtu Mare-Slăveşti-Ciolăneşti-Zâmbreasca-Dobroteşti) şi drumul judeţean 506 (Cervenia-Vităneşti-Băbăiţa), că a găsit dovezi care sugerează coliziunea dintre beneficiarul fondurilor, funcţionari publici şi contractant, inclusiv falsificarea documentelor în timpul procedurilor de achiziţie. Unele dintre aceste documente au fost folosite la susţinerea cererii depuse de beneficiar la Autoritatea de Management şi au dus la plata a 21 de milioane de euro din fondurile UE, bani pe care ţara nooastră a fost nevoită să îi returneze către Comisia de la Bruxelles.

Maria Văsîi, avocatul lui Liviu Dragnea, a declarat la sediul Înaltei Curţi: "Zilele acestea am primit un răs-puns oficial de la OLAF, care spune că niciodată nu l-a investigat pe domnul Dragnea, ca atare toată argumentaţia procurorilor este una lipsită de fundament, de vreme ce OLAF ne confirmă în scris că niciodată domnul Dragnea nu a fost investigat şi ca atare nu au fost depistate fraude în legătură cu activitatea dumnealui. Rapoartele OLAF au prezentat o investigaţie legată de lucrările de reabilitare la două drumuri judeţene din Teleorman. În acea investigaţie subiect erau alte persoane şi nu domnul Dragnea. Nu avem niciun reproş care să îl privească pe domnul Dragnea".

Argumentele Mariei Văsîi nu au fost suficiente pentru judecătorii ÎCCJ, care au menţinut sechestrul. Motivele pentru care ei au dat această sentinţă vor fi redactate ulterior.

Probabil că ele nu se vor referi şi la legăturile pe care familia liderului PSD le are cu Tel Drum. Iar printre acestea nu se numără prietenia care îl leagă pe Liviu Dragnea de administratorul firmei Tel Drum, ci relaţiile de afaceri pe care Valentin Ştefan Drag-nea, fiul şefului PSD, le-a avut şi poate le mai are cu societatea respectivă.

Acţionar majoritar în cinci societăţi, cu profit net considerabil

Dragnea jr. nu este străin de societatea ale cărei contracte cu statul, pe bani europeni, au fost verificate de către inspectorii OLAF. Valentin Drag-nea este acţionarul majoritar în cinci societăţi comerciale: Ferma Salcia SA (fosta Romcip SA), Nutrelo Group SA (fosta Zooveg 2010), Gransiloz SRL, S&P Investment Management SRL şi Bucharest Residence SRL (înfiinţată în 2018). El a mai deţinut şi Briza Dunării Events SRL din Alexandria, societate pe care a cedat-o lui Mădălin Ioniţă, fostul şofer al lui Liviu Drag-nea, pe vremea când actualul şef al PSD era prefect al judeţului Teleorman, între anii 1996-2000. Ioniţă a preluat firma şi a reuşit să obţină de la Consiliul Local Turnu Măgurele un teren în suprafaţă de 700 mp, pe malul Dunării, pentru extinderea afacerii iniţiată de fiul lui Dragnea.

Dintre cele cinci firme în care este acţionar majoritar fiul lui Liviu Drag-nea, liderul PSD, două au sediul în aceeaşi localitate: comuna Liţa din judeţul Teleorman. Tot în Liţa se află un sediu al societăţii Tel Drum SA, sediu în care în anul 2010 a funcţionat şi asociaţia proprietarilor de terenuri Danubius 2010, care a încredinţat direct cinci fonduri de vânătoare aferente terenurilor agricole aflate în proprietate, către Asociaţia Vânătorilor Turris (acelaşi nume ca hotelul deţinut de Liviu Dragnea în Turnu Măgurele), asociaţie de care nu ar fi deloc străin preşedintele de atunci al Consiliului Judeţean Teleorman, actual şef al PSD.

Astfel, comuna Liţa a devenit una dintre localităţile cele mai prospere din judeţul Teleorman, din punct de vedere al derulării afacerilor. Pentru că afacerile lui Valentin Dragnea nu merg, ci duduie de-a dreptul. Cifra totală de afaceri a celor trei firme pe care juniorul Dragnea le are în localitatea Liţa se ridica la un moment dat la 20 de milioane de euro. Dacă analizăm rezultatul financiar numai al unei singure firme, vă puteţi da seama de dimensiunea imperiului teleormănean al familiei Dragnea.

Astfel, societatea Nutrelo Group SA, care a devenit asociat şi la Bucharest Residence SRL, a declarat pentru anul 2017 o cifră de afaceri de 17.818.377 lei şi un profit net de 5.036.836 lei. Obiectul de activitate al societăţii este cultivarea cerealelor (exclusiv orez).

Gransiloz SRL, o altă societate deţinută de fiul lui Liviu Dragnea, a plătit, în decembrie 2017, pentru cei trei asociaţi, dintre care cel majoritar este Valentin Ştefan, dividende în valoare de 6,9 milioane lei, cu menţiunea că sumele au fost plătite pentru anii 2015 şi 2016.

Legăturile lui Valentin Dragnea cu firma Tel Drum

Două dintre cele cinci societăţi ale lui Valentin Dragnea au avut şi poate mai au legături directe cu controversata firmă Tel Drum din dosarul penal instrumentat la sesizarea inspectorilor OLAF.

În Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 7984 din 19.04.2018, la poziţia 123 a tabelului preliminar al creanţelor pe care diferite persoane juridice şi persoane fizice le au faţă de societatea Tel Drum SA, apare Libra Internet Bank, cu o creanţă în valoare de 1.358.847,64 lei. Despre această creanţă, administratorul judiciar a menţionat în tabel: "este înscrisă sub condiţia suspensivă a neachitării la scadenţă a creditului curent, dobânzilor şi comisioanelor de administraţie curente de către înprumutatul Gransiloz SRL faţă de creditorul Libra Internet Bank".

Cu alte cuvinte, firma fiului lui Liviu Dragnea s-a împrumutat la bancă, iar Tel Drum SA a garantat împrumutul. Cum Gransiloz SRL nu a achitat împrumutul, banca s-a îndreptat către persoana juridică ce a garantat creditul acordat. Legătura dintre familia Drag-nea şi societatea Tel Drum este mai mult decât evidentă prin prisma aces-tei însemnări din tabelul de creanţe.

Pentru a întări această legătură, la poziţia 73 din cadrul aceluiaşi tabel apare şi firma de porci a lui Valentin Dragnea: Ferma Salcia SA, cu o creanţă faţă de Tel Drum în valoare de 3.938.579,55 lei. Faţă de pretenţiile crescătoriei de porci, administratorul judiciar al Teldrum a menţionat în tabelul de creanţe: "creanţa iniţială, de 3.169.419,91 lei, stabilită pe plata facturilor emise şi neîncasate anterior datei de 5 martie 2015 a fost respinsă ca fiind prescrisă. Restul creanţei, în valoare de 656.111,64 lei, a fost înscrisă sub condiţia dovedirii prestării efective a serviciilor, respectiv livrarea mărfii".

Ce o fi livrat firma lui Dragnea jr. către Tel Drum SA? Carcase de porci sau alte produse din carnea suinelor crescute în ferma din Salcia? În orice caz, cantitatea trimisă către Tel Drum a fost imensă, ţinând cont de valoarea totală iniţială a facturilor emise: 3.169.419,91 lei.

Dosare de negăsit

Ar mai fi ceva de menţionat în legătură cu asociaţia Danubiana 2010 care îşi desfăşura activitatea în acelaşi sediu pe care Tel Drum îl avea în localitatea teleormăneană Liţa. Referitor la încredinţarea directă a celor cinci fonduri de vânătoare către AJVPS Turris, există două dosare: unul civil, demarat de Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din Teleorman, care a contes-tat încredinţarea directă, şi unul penal privind falsurile din declaraţiile care au precedat încredinţarea celor cinci fonduri de vânătoare. Dosarul civil a fost suspendat de instanţele din Teleorman, din cauza existenţei cauzei penale. Dosarul penal a fost deschis în anul 2011 de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Teleorman, care a cons-tatat că există suficiente elemente care s-ar încadra în comiterea unor infracţiuni de fals cu privire la acele fonduri de vânătoare date asociaţiei constituite de prietenii lui Liviu Drag-nea. Dosarul penal a ajuns ulterior la DNA, care în 2013 l-a retrimis Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, iar procurorii din Alexandria l-au trimis în 2014 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.

Pentru a afla ce s-a mai întîmplat cu cele două dosare, atât cel civil, cât şi cel penal, am căutat pe site-ul Judecătoriei Turnu Măgurele, cât şi pe site-ul Tribunalului Teleorman. Menţionăm că nu există nicio informaţie despre dosarele respective pe site-urile celor două instanţe şi nici pe cel al Judecătoriei Alexandria. Să înţelegem că dosarul penal a fost clasat? În regulă, dar ce s-a întâmplat cu cel civil, cu contestarea încredinţării directe formulate de AJVPS Teleorman? Pentru că nu exis-tă nicio menţiune referitor la retragerea acţiunii.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Relativ la discutiile care se poarta in Parlament pentru definitivarea proiectului de lege al parteneriatului civil, se stie ca cel mai delicat aspect priveste deschiderea sau interdictia de adoptie a copiilor, de catre cuplul aflat in parteneriat civil. In acest sens, timesnewroman ne anunta un prim punct la care partile au ajuns de comun acord. Astfel, s-a convenit ca "cei doi nu au voie sa adopte copii, pentru ca nu au ce cauta copii la inchisoare, unde merita sa stea toti pesedistii hoti". Iar, tot acolo, sociologul Decebal Popescu ne explica si de ce ar trebui sa nu aiba voie nici separat. Abia rationamentul sociologului Decebal Popescu m-a ajutat sa observ ca Liviu Dragnea este din nou colorat in articolul de fata. Rusinica!

    Afaceri, in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh, Amin!.

    Atata doar ca acestea, duhnesc. 

    JUSTITIA NU POATE FI MINTITA.ASTEPTAM UN PROCES ADEVARAT PENTRUCA VINOVATII SA FIE TRIMISI DUPA GRATII SI SA LI SE CONFISTE AVERILE .

    Ea ne arata cum hotii si banditii ajung in fruntea statului, cum vor ei sa "reformeze" Justitia, pentru a-si conserva "drepturile si libertatile" pe care si le-au arogat.

    Merita povestita pe larg. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb