Cifra de afaceri a companiei Touring Europabus România, care deţine reţeaua de agenţii de turism Eurolines şi TUI TravelCenter, a crescut cu 34% în primul semestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 108 milioane lei (24,5 milioane euro).
"O creştere substanţială, de 75%, s-a înregistrat în primele şase luni la vânzările de pachete turistice distribuite prin reţeaua TUI TravelCenter şi Eurolines", se arată într-un comunicat al companiei.
De asemenea, vânzările de bilete de avion au urcat cu 20%, iar activitatea de transport internaţional cu autocarul a crescut cu 8%.
În perioada analizată, reţeaua TUI TravelCenter şi Eurolines s-a extins cu 14 agenţii noi, la 77 de unităţi, fiind cea mai extinsă reţea de agenţii din România.
Touring Europabus România este membră a grupului Eurolines deţinut de Dragoş Anastasiu. Grupul, care cuprinde 18 companii din România, Germania şi Republica Moldova, a avut în primul semestru o cifră de afaceri de 152,6 milioane lei, în creştere cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut.
Din 2011, Touring Europabus România este reprezentantul exclusiv în România şi Republica Moldova al celui mai mare tour operator din lume, TUI Travel PLC, prin intermediul TUI TravelCenter.