Afacerile CNAB au crescut cu în primul semestru

F.C.
Piaţa de Capital / 24 august 2018

Afacerile CNAB au crescut cu în primul semestru

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei, anunţă că a realizat în primul semestru al anului o cifră de afaceri de 425,31 milioane lei, cu 10% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017 şi cu 29,6% faţă de primul semestru al anului 2016, în timp ce profitul operaţional a atins valoarea de 269,3 milioane lei, în creştere cu 19,1% faţă de primul semestrul din 2017.

Veniturile în primele şase luni ale anului, fără influenţa veniturilor din asocieri în participaţiune, au totalizat 440 milioane lei, cu 8,3% mai mult decât în primul semestru din 2017 şi cu 26,5% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2016.

"Îmbunătăţirea profitului CNAB se datorează atât creşterii veniturilor din exploatare, în directă relaţie cu creşterea traficului pe aeroporturile Capitalei, cât şi diminuării cheltuielilor financiare cu 79,3%, ca urmare a rambursării anticipate a unui credit de investiţii în valoare de 31,72 milioane euro (sold final) contractat în ianuarie 2011", a informat compania.

La rândul lui, profitul brut (EBITDA) a crescut cu 21,4% faţă de 2017, indicator ce reflectă o îmbunătăţire considerabilă a profitabilităţii companiei.

"Performanţa financiară crescută reflectă atât condiţiile favorabile de piaţă (creşterea traficului de pasageri), utilizarea capacităţilor aeroportuare existente aproape de nivelul maxim, cât şi o gestiune diligentă a cheltuielilor. În primele şase luni din 2018, ne-am concentrat pe respectarea strictă a unui grafic de lucrări de reparaţii curente ale suprafeţelor de mişcare (piste, căi de rulare, platforme) astfel încât infrastructura aeroportuară să fie disponibilă în bune condiţii în sezonul de vârf. Ne-am propus ca, până la sfârşitul anului, să modernizăm sistemele de plată şi acces în parcările auto şi să finalizăm procedurile de achiziţii pentru trei proiecte importante, care se vor derula şi pe parcursul anului viitor: reparaţia capitală a unei importante căi de rulare, modernizarea completă a pistei de decolare-aterizare "Pista 2" şi finalizarea lucrărilor la clădirile de terminal ale Aeroportului Băneasa", a declarat Dan D. Baciu, directorul general al CNAB.

În primul semestru al anului 2018, Aeroportul Henri Coandă a fost tranzitat de 6.343.070 milioane pasageri, cu 7,08% mai mult decât în primul semestru din 2017 şi cu 29,08% mai mult decât în primele şase luni din 2016.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb