Afacerile Electroputere VFU Paşcani au urcat de 3,6 ori, în primele trei luni

Ziarul BURSA #Companii / 11 iulie 2013

Compania Electroputere VFU Paşcani (RMAR), fosta Remarul Paşcani şi parte a Grupului Feroviar Român, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a înregistrat, în primul trimestru al acestui an, o cifră de afaceri de 31,8 milioane lei (7,2 milioane euro), de 3,6 ori peste cea din perioada similară a anului trecut.

În primele trei luni din 2012, compania a consemnat o cifră de afaceri de 8,8 milioane lei, faţă de 7,9 milioane lei în primul trimestru din 2011.

Veniturile şi cheltuielile au înregistrat o dinamică similară, urcând cu câte 36%, la 29,1 milioane lei (6,6 milioane euro) şi, respectiv, la 28,7 milioane lei (6,5 milioane euro), reiese dintr-un raport transmis de companie pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Constructorul de material rulant nu menţionează factorii care au influenţat principalii indicatori financiari, potrivit Mediafax.

În primele trei luni ale anului trecut, compania a consemnat venituri de 18,4 milioane lei şi cheltuieli de 18,2 milioane lei.

Profitul net din primul trimestru al lui 2013 a fost de 319.000 de lei (73.000 de euro), faţă de 120.000 de lei, în aceeaşi perioadă din 2012.

Remarul Paşcani şi-a schimbat denumirea în Electroputere VFU la finele lunii martie, după ce Gruia Stoica a cumpărat, la sfârşitul anului trecut, divizia de producţie locomotive a Electroputere Craiova (EPT).

În a doua parte a lunii iunie, Grup Feroviar Român a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu.

Grup Feroviar Român este al doilea mare operator de transport feroviar de marfă din România şi face parte din grupul Grampet, controlat de Stoica.

Grupul este cel mai mare jucător privat din sectorul transportului feroviar din România şi unul dintre principalii competitori la nivelul Europei Centale şi de Sud-Est, asigurând servicii de transport şi logistică în mai multe ţări europene.

Stoica deţine, prin Grup Feroviar Român, aproape 91% din acţiunile Electroputere VFU.

Cea mai recentă tranzacţie cu acţiunile Electroputere VFU a fost realizată luni, la preţul de 2,35 lei/titlu, cu 4,08% sub cotaţia anterioară. La acest preţ, capitalizarea companiei este de 27,2 milioane lei (6,1 milioane euro).

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb