Afacerile "FCC Construcción" în România ar putea stagna, în acest an, la 120 milioane de euro - nivelul din 2009, în condiţiile în care subsidiara companiei spaniole de construcţii a finalizat unele proiecte anterioare, iar în 2010 nu a contractat altele noi.
"Am avut afaceri de 120 milioane de euro în 2009, iar în acest an estimăm că vom înregistra un nivel similar, în condiţiile în care am finalizat proiecte anterioare şi nu au fost organizate licitaţii noi", a declarat directorul general al subsidiarei din România a FCC Construcción, Sébastien Picaut, citat de Mediafax.
Compania a finalizat anul trecut patru contracte, care au prevăzut reabilitarea a peste 150 kilometri de drumuri, iar, în prezent, lucrează în diferite consorţii, la tronsonul Mogoşoaia şi Otopeni al centurii Capitalei, segmentul de autostradă Timişoara - Arad, centura Aradului, centura Constanţei şi pasajul Basarab din Bucureşti.
FCC are semnat şi un contract de reabilitare de drumuri, pe segmentul Dej - Baia Mare, dar proiectul nu a fost pornit din cauza lipsei finanţării. Compania spaniolă este implicată şi în construcţia podului de peste Dunăre, dintre Calafat şi Vidin, prin filiala din Bulgaria.
"În acest an, nu am semnat alte contracte de infrastructură şi aşteptăm ca autorităţile să scoată la licitaţie proiecte noi. Nu ne uităm la lucrări mici, ci dorim să contractăm proiecte de minim 30 de milioane de euro", a precizat Picaut.