Afacerile Romgaz au crescut cu 11%

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 24 februarie 2012

Afacerile Romgaz au crescut cu 11%

Afacerile Romgaz Mediaş au crescut, în 2011, cu peste 11%, până la valoarea de 4,05 miliarde de lei, în timp ce cota de piaţă a companiei a fost în jur de 45%, a declarat, ieri, Dumitru Chisăliţă, director general interimar al Romgaz Mediaş.

"În momentul de faţă, Romgaz are în exploatare opt perimetre pe teritoriul României, în care investeşte, anual, 60 milioane de euro. Investiţiile totale pentru programele minime de lucrări se ridică la 500 milioane de euro. La nivelul ultimilor trei ani de zile, ne-am menţinut cota de piaţă, în jurul a 45%. La ora actuală, Romgaz deţine în depozite operate de către companie 2.760 milioane mc de gaz, în cele şapte zone deţinute în România. Cifra de afaceri a companiei crescut, în 2011, cu 11% /valoare 4,05 miliarde lei, n.r./ faţă de anul anterior. Ultimii trei ani ne-am plasat într-o evoluţie continuă, care s-a datorat cercetării şi activităţii de dezvoltare a tradingului de gaze", a afirmat Chisăliţă.

Şeful Romgaz Mediaş a adăugat că pe lis-ta obiectivelor strategice ale companiei se află, printre altele, descoperirea de noi zăcăminte pe teritoriul României şi în afara graniţelor ţării.

"În ceea ce priveşte obiectivele strategice, vorbim despre maximizarea valorii societăţii. Romgaz poate să reprezinte mai mult în scară valorică prin descoperirea de noi zăcăminte pe teritoriul României şi în afara graniţelor sale. Apoi, e vorba de creşterea vânzării volumului de gaze naturale şi creşterea depozitelor de înmagazinare, inclusiv înmagazinare subterană. Depozitele Romgaz au făcut faţă cu succes pe fondul vremii rele din ultimele 30 de zile", a spus şeful Romgaz, citat de Agerpres.

"Piaţa gazelor are nevoie de stabilirea unui preţ de referinţă"

Piaţa gazelor are nevoie de mecanisme care să contureze un preţ de referinţă, în concordanţă cu cerinţele pieţei, a mai spus directorul general interimar al companiei Romgaz: "Pe piaţa gazelor naturale nu este un preţ de referinţă. Cele care sunt azi sunt stabilite prin nişte metodologii fără să urmeze cursul pieţei. Există necesitatea de a discuta şi pe piaţa gazelor referitor la o metodă ca preţul să fie cel cerut de piaţă. Nu neapărat mai mare. Poate fi diferenţiat pe sezoane, pe ore, în funcţie de necesarul de consum. Aceste elemente trebuie să fie reflectate de piaţă".

Directorul interimar al Romgaz: Am primit oferta de a fi consilier în Ministerul Economiei

Directorul general interimar al Romgaz, Dumitru Chisăliţă, a afirmat că a primit o ofertă de a ocupa funcţia de consilier în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

Pe de altă parte, acesta a precizat că nu poate confirma sau infirma informaţia potrivit căreia a fost înlocuit din funcţia de director general interimar al Romgaz deoarece nu a fost informat în acest sens

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb