AFIR: Fondurile alocate pentru infrastructura de acces agricolă se apropie de plafonul maxim alocat

Adina Lateş
Fonduri Europene / 7 octombrie 2015

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) informează că valoarea totală nerambursabilă a cererilor de finanţare depuse până în acest moment prin Submăsura 4.3 "Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice" componenta infrastructura de acces agricolă, se apropie de nivelul maxim al sumei pentru care se pot primi cereri de finanţare în sesiunea din acest an.

"Aşadar, până la atingerea plafonului stabilit de 120% din alocarea disponibilă pentru Submăsura 4.3 - Infrastructura de acces agricolă (sM4.3A), respectiv 25 milioane de euro, mai sunt aproximativ 258.000 de euro. Reamintim că în cadrul sM 4.3A valoarea maximă a sprijinului nerambursabil este de 1.000.000 euro/ proiect", se arată în comunicat.

Reprezentanţii AFIR precizează că depunerea continuă a proiectelor în cadrul sesiunii anuale aferente unei componente din cadrul unei submăsuri se opreşte înainte de termenul limită, atunci când valoarea publică totală a proiectelor depuse, care au un punctaj estimat (prescoring) mai mare sau egal decât pragul de calitate aferent lunii respective, atinge procentul de 120% din nivelul alocării aferente sesiunii anuale a componentei/ submăsurii respective.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb