Africa, puternic afectată de decizia Băncii Centrale a Chinei

Consecinţa imediată pentru Africa a devalorizării monedei Chinei este că se va reduce apetitul investitorilor pentru pieţele emergente, se va reduce finanţarea şi oportunităţile disponibile pentru investiţii în economiile regionale, notează mgafrica.com. Investitorii nervoşi tind să fugă în paradisurile fiscale, iar datoria publică mai puţin volatilă a economiilor dezvoltate este de aşteptat să aibă mai mulţi doritori care vor să-şi reducă expunerea.

Publicaţia remarcă faptul că pentru continentul african, care anul trecut a avut schimburi comerciale de circa 222 miliarde dolari cu China (de trei ori mai mult decât cu SUA ), devalorizarea abruptă a yuanului ar putea avea mai multe ramificaţii.

Un alt rezultat pe termen scurt este faptul că China ar putea fi, în esenţă, exportator de deflaţie, "secând" canalele de alimentare cu bani pentru ţările în curs de dezvoltare şi, astfel, făcând mai costisitoare împrumuturile pentru aceste state .

Deprecierea yuanului va oferi, de asemenea, un impuls considerabil pentru exportatorii chinezi, produsele lor devenind mai ieftine şi mai competitive la nivel global.

În ciuda sutelor de miliarde de dolari angajate în schimburile comerciale dintre China şi Africa, balanţa comercială este în favoarea ţării asiatice, conform sursei citate.

Mai multe bunuri din China vor lua în curând drumul pieţelor din Africa, cu riscul aferent de dumping. Acest lucru ar slăbi şi mai mult capacitatea regională de producţie.

Cele mai mari destinaţii africane de export a bunurilor chineze sunt Gambia, Republica Democratică Congo, Sierra Leone, Angola şi Zambia. Cele mai mari state africane exportatoare către China sunt Togo, Gambia, Ghana, Tanzania şi Angola.

O parte importantă din comerţul Africii constă în exportarea de materii prime şi produse de bază industriale în China. Dar acestea au cunoscut deja un recul al cotaţiilor înainte de decizia Chinei de a-şi deprecia moneda.

Mutarea Beijing-ului ar putea reduce cererea pentru importurile din Africa, astfel încât să-şi sporească propia capacitate de producţie, şi ţările dependente de materii prime, cum ar fi Africa de Sud - care este cel mai mare partener comercial al Chinei din Africa -, Zambia, Liberia şi Sierra Leone vor avea multe motive de îngrijorare, deoarece preţurile şi pieţele cheie se îngustează.

Exportatorii de ţiţei precum Nigeria, Angola şi Algeria ar putea primi vestea cu bucurie, în speranţa unui răgaz economic, dar câştigul ar trebui să fie substanţial pentru a contracara reducerea cererii de energie a Chinei. Pentru importatorii africani de ţiţei, mult mai numeroşi, vestea devalorizării yuanului este proastă, întrucât se vor confrunta cu creşteri bruşte de preţ pe fondul devalorizării monedelor locale.

Un yuan devalorizat înseamnă că este mai scump pentru turiştii chinezi să călătorească în lume. Ţările africane dependente de turism, care i-au curtat agresiv pe chinezi, cum ar fi Kenya , Africa de Sud şi Mauritius, se pot aştepta la un recul.

Comerţul în plină expansiune dintre Africa şi China a reprezentat o alternativă de dezvoltare a regiunii, dar având în vedere evoluţiile din Asia, un pariu sigur pe termen lung pare să fie dezvoltarea comerţului intra-african, pentru a-şi reduce expunerea.

Investitorii africani au investit în China, în total, până în 2012, circa 14 miliarde de dolari, conform ghanabusinessnews.com.

Conform Africa Renewal, un program de informare produs de Secţia Africană a Departamentului de Informare Publică a Organizaţiei Naţiunilor Unite, numai în 2012 volumul investiţiilor directe din Africa în China a fost de aproximativ 1,4 miliarde dolari, majoritatea plasate în sectoarele petrochimice, manufacturiere, comerţ cu ridicata şi comerţ cu amănuntul. Investitorii africani în China sunt din Mauritius, Africa de Sud, Seychelles şi Nigeria.

SABMiller - fabrica de bere din Africa de Sud - produce Snow Beer - cel mai bine vândut sortiment de bere din lume ca volum, şi care produce şi vinde doar în China.

Dacă chinezii nu mai cumpără materii prime din Africa - ce reprezintă 75% din exporturile Africii către China - atunci investiţiile vor scădea considerabil, notează themarketmogul.com.

• Interesul chinezilor s-a intersectat cu cel al lui Frank Timiş

Interesul chinezilor în exploatarea resurselor africane s-a intersectat cu cel al lui Frank Timiş, om de afaceri român cunoscut pentru că a pus bazele proiectului exploatării aurului de la Roşia Montană. Numai că Timiş a pierdut meciul cu chinezii.

Producătorul de minereu de fier African Minerals, controlat de Frank Timiş, a anunţat, în martie 2015, că partenerul său chinez din proiectul minier Tonkolili - Sierra Leone a preluat controlul, în contul datoriilor, asupra a două companii care deţin cota majoritară de participaţie în cadrul minei. Shandong Iron şi Steel Group au preluat, recent, o parte din datoria African Minerals şi a solicitat rambursarea imediată a acesteia, conform Reuters.

Conform Financial Times, compania fondată de românul Frank Timiş a depins multe luni de capitalul furnizat de partenerul chinez, Shandong Iron & Steel Group (SISG), care a pledat iniţial pentru extinderea proiectului Tonkolili Iron Ore Project. Acum, aceasta a blocat fondurile, din cauză că African Minerals se află într-o situaţie financiară precară.

Faţă de ceilalţi investitori din Sierra Leone, Frank Timiş a fost singurul care şi-a menţinut activitatea minieră în Sierra Leone, în ciuda extinderii virusului Ebola. African Minerals reprezintă cel mai mare angajator din Sierra Leone, asta după ce a reuşit să devină proprietarul celei mai mari mine de fier din Africa.

Investiţiile lui Frank Timiş în Sierra Leone au început în 1996, când a înfiinţat compania Sierra Leone Diamond Corporation, concesionând 40% din teritoriul Sierra Leone pentru extracţia de diamante. Mai târziu, în anul 2000, compania este redenumită African Minerals. Domeniul de activitate al noii companii îl reprezintă şi astăzi extragerea resurselor minerale, Sierra Leone deţinând una dintre cele mai mari rezerve de fier de pe continentul african. Aceste rezerve sunt estimate de unii specialişti la 12,8 miliarde de tone.