Agenda prezidenţială

Dorinţa Preşedintelui Traian Băsescu de a fi actorul principal al vieţii politice şi nu unul secundar, ori mai rău, doar spectator, nu a avut nicicînd teren mai favorabil, decît în acest punct al calendarului guvernării. Acum se aşază formula cu care se va intra în alegeri, iar dacă moţiunea trece, Preşedintele este cel care, vrea-nu-vrea, va determina culoarea şi componenţa echipei guvernamentale. Lucrul este clar şi pentru Preşedinte şi pentru partidele parlamentare. Paradoxal însă, libertatea de mişcare a lui Traian Băses-cu este mai restrînsă acum decît în oricare alt moment al mandatului său, iar "variantele rele", de care trebuie să se ferească, sunt mult mai multe decît "variantele bune" care-i stau la îndemînă.

Preşedintele intră în această strîmtoare a vieţii politice, creată prin depunerea moţiunii de cenzură, fără să fi realizat niciunul dintre obiectivele politice pe care şi le-a formulat: nici Partidul Democrat nu a devenit, prin forţe proprii, "partidul prezidenţial" de care Traian Băsescu are nevoie, nici varianta absorbirii pe bucăţi sau cu totul a fostului aliat, Partidul Naţional Liberal, nu a dat roadele aşteptate. Mai rău, încă, nici PSD-ul nu pare acum mai slab decît atunci cînd a fost azvîrlit de Traian Băsescu cît colo, din fotoliile guvernării, iar ruperea sau blocarea lui prin întreţinerea competiţiei dintre diferitele centre interne de putere şi influenţă are acum, în pragul alegerilor, mult mai puţine şanse de reuşită, decît în urmă cu doi ani.

Dacă moţiunea nu trece şi Guvernul Tăriceanu supravieţuieşte, nu doar PSD-ul, ci şi Preşedintele se alege cu o înfrîngere politică majoră şi cu o problemă încă şi mai mare: Din ce resurse va creşte sprijinul politic de care are nevoie pentru al doilea mandat? Doar din resurse proprii nu va fi niciodată suficient, iar Traian Băsescu ştie acest lucru. Cu un PD pedepsit în continuare să stea în afara spectrului guvernamental, tot mai nervos şi tot mai puţin eficient în a genera efect pro-prezidenţial; cu un PLD care face figuraţie, iar pe deasupra a generat tensiuni, suspectat de "tradiţionaliştii PD" că vrea să acapareze platforma politică a Preşedintelui, iar pe de altă parte acuzat de ineficienţă, Preşedintele nu are practic formula politică pe care să articuleze viitorul său mandat de guvernare. Mesajul întregului comportament politic al lui Traian Băsescu a fost fără echivoc: "Eu ştiu ce trebuie făcut, dar nu pot să duc lucrurile mai bine şi mai repede la capăt din cauza lui Tăriceanu! Daţi-mi alt guvern şi mut Pămîntul din loc!". Dacă Tăriceanu supravieţuieşte, Preşedintele va fi privat chiar şi de posibilitatea de a alege varianta de avarie, cu care ar mai fi sperat să dreagă ceva pînă la alegeri.

Este posibil ca moţiunea de cenzură să treacă, în varianta în care "aleşii poporului" au primit asigurările de care au nevoie că Preşedintele şi liderii principalelor partide s-au înţeles sau se pot înţelege cu privire la viitoarea formulă de guvernare, astfel încît să nu fie nevoie de alegeri anticipate. Un gînd la care chiar şi Traian Băsescu a renunţat, definitiv, dacă este să dăm crezare celor mai recente declaraţii publice ale sale. În ciuda încercării dis-perate a PSD de a păstra o anume "rigoare" doctrinară şi de a da măcar impresia de "opoziţie ireductibilă", este puţin probabil că liderii partidului ar refuza să intre la guvernare, dacă Traian Băsescu le-ar face o propunere în acest sens. Ar intra în aproape oricare variantă: oferind o structură pentru un guvern de "tehnicieni" sau de "largă concentrare" cu sprijin PSD, PD şi PLD; un guvern cu PD-ul sau chiar unul cu PD şi PNL, dacă există un PNL, dincolo de echipa Tăriceanu, care să mai poată fi luat în calcul, după plecarea de la Palatul Victoria. Este aceasta o soluţie bună pentru Traian Băsescu? Nu prea!!! Orice gest în sensul de a da fie şi doar o bucată de mandat guvernamental PSD-ului echivalează cu recunoaşterea unei înfrîngeri politice mai drastice decît cea din competiţia cu Tăriceanu. După doi ani şi jumătate, Preşedintele este obligat de "realitate" să aducă PSD-ul la guvernare, va suna refrenul cîntat pe toate tonurile de social-democraţi, de acum şi pînă în ziua alegerilor generale viitoare. Nu este chiar cîntecul de leagăn care să-l adoarmă fericit pe Traian Băsescu! Dacă refuză PSD-ului mandatul guvernamental, cum ar fi firesc să facă, Traian Băsescu mai are la dispoziţie doar soluţia unui guvern minoritar al PD-ului, care să treacă de votul de investitură doar pentru că parlamentarii nu vor să se dea duşi din fotoliile calde înainte de fix patru ani! PD-ul ar avea un an la dispoziţie doar ca să ducă o bătălie împotriva tuturor, căci toate celelalte partide vor descoperi deliciile "opoziţiei", transformînd formaţiunea prezidenţială în ţintă a tuturor atacurilor. Este aceasta soluţia bună pentru Traian Băsescu? Nu prea! Dacă te gîndeşti că din partid al sprijinului prezidenţial, PD-ul lăsat singur să se facă a guverna, blocat din toate părţile şi criticat din toate poziţiile are toate şansele să se trans-forme în piatra de moară atîrnată de gîtul Preşedintelui, chiar înainte de alegerile prezidenţiale. Poate că Traian Băsescu să se fi iluzionat pentru un moment că dacă aduce la Palatul Victoria echipa care îl reprezintă, punîndu-i la dis-poziţie resursele de care dis-pune şi instituţia prezidenţială, va reuşi să creeze un iureş care să impresioneze pe toată lumea şi în doar 6 luni PD-ul să se suie pe caii cei mari ai scorului de partid majoritar la care visează. E posibil, dar nu cred că visul durează, oricît de dulce ar fi, mai mult de o secundă, două. Preşedintele Băsescu este, în fibra lui cea mai adîncă, un realist! Iar dacă niciuna dintre formulele pe care le are la dispoziţie pentru a organiza un "guvern de tranziţie", pînă la alegeri, nu-i este favorabilă Preşedintelui, ce mai rămîne? Să organizeze alegeri anticipate! Doar că, potrivit prevederilor constituţionale, aceas-tă sarcină ar reveni cabinetului demisionar al lui Tăriceanu!!!!

Traian Băsescu este obligat să constate, cînd îi cade cel mai puţin bine, că a fi "Preşedinte Jucător" nu este întotdeauna şi în orice condiţii, un avantaj politic! Ba, chiar, dimpotrivă!