Airbus a efectuat modificări de proiectare la avioanele de pasageri A350

V.G.
Companii / 20 ianuarie 2023

Airbus a efectuat modificări de proiectare la avioanele de pasageri A350

Airbus a efectuat modificări de proiectare la avioanele de pasageri A350, pe fondul unei dispute de 2 miliarde de dolari cu Qatar Airways privind daunele suprafeţei acestora, care s-a extins la o dezbatere privind siguranţa, transmite News.ro.

Cele două companii s-au confruntat în instanţă de luni de zile privind impactul asupra siguranţei al exfolierii vopselei, care a expus coroziunea sau golurile dintr-un sub-strat de protecţie metalică împotriva trăsnetului.

Reuters a relatat pentru prima dată în noiembrie 2021 că Airbus studiază un nou tip de folie, cunoscut sub numele de folie de cupru perforată (PCF), iniţial pentru că era mai uşoară decât folia de cupru expandată (ECF) actuală, dar şi pentru că ar reduce apariţia crăpăturilor.

Qatarul a declarat joi, unui tribunal din Londra, că Airbus a început să implementeze schimbarea şi a cerut mai multe informaţii. Airbus a confirmat utilizarea parţială a noii folii de la sfârşitul anului trecut.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb