Airbus intenţionează să producă doar şase aparate A380 pe an

Ziarul BURSA #Companii #Aeronautică / 12 decembrie 2017

Airbus intenţionează să producă doar şase aparate A380 pe an

Constructorul aeronautic european Airbus analizează o posibilă reducere a ritmului de producţie al aparatelor A380 până la şase exemplare pe an, în ideea de a asigura supravieţuirea programului şi dincolo de acest deceniu, au declarat pentru Reuters mai multe surse din industria aeronautică.

Cel mai mare avion de pasageri din lume, cu până la 544 de locuri, Airbus A380 a fost lansat în 2007 însă în prezent viitorul său este sub semnul întrebării din cauza vânzărilor modeste, pe măsură ce companiile aeriene se îndreaptă spre avioanele cu două motoare şi un consum mai mic de combustibil. Începând din luna martie 2015 şi până în prezent, Airbus nu a vândut niciun singur A380 înregistrând doar anularea comenzilor pentru două aparate, conform Agerpres.

Ca urmare a reducerii vânzărilor, Airbus a redus ritmul de producţie pentru avioanele A380 de la un vârf de 30 de unităţi pe an până la opt exemplare pe an în 2019, în speranţa că vânzările îşi vor reveni.

Însă şi planurile vizând menţinerea producţiei la nivelul de opt aparate A380 pe an sunt puse sub semnul întrebării, în condiţiile în care Airbus are probleme în a finaliza o comandă importantă pentru 36 de aparate A380 din partea Emirates Airlines, companie aeriană controlată de emiratul Dubai.

Potrivit analiştilor, negocierile care se derulează în prezent cu Emirates Airlines vor fi cruciale pentru viitorul modelului A380. Emirates este de departe cel mai mare cumpărător de avioane A380 cu 142 de exemplare comandate şi 100 livrate deja. Un aparat A380 are un preţ de catalog de 436 milioane de dolari.

Sursele citate de Reuters susţin că Airbus, care în acest an a livrat 14 aparate A380, i-a informat pe unii acţionari că analizează o posibilă reducere a ritmului de producţie până la şase aparate pe an. Deocamdată nu este clar când anume ar urma să fie decisă o nouă reducere a ritmului de producţie.

Preşedintele Emirates a declarat luna trecută la salonul aeronautic de la Dubai că autorităţile din Dubai vor să fie sigure că grupul european Airbus va continua să producă modelul A380 superjumbo timp de cel puţin 10 ani, înainte ca Emirates Airlines să plaseze o nouă comandă pentru cel mai mare avion de pasageri din lume.

Reducerea ritmului de producţie al avioanelor A380 până la şase exemplare pe an ar ajuta la menţinerea producţiei până în 2028 şi ar oferi Airbus răgazul necesar pentru a găsi noi clienţi.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7329
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3176
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9824
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.3649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb