Compania aeriană franco-olandeză "Air France-KLM" SA a avut pierderi de 70 de milioane de euro (76 milioane de dolari) la vânzările din decembrie, în urma atacurilor teroriste din Paris, din noiembrie, impactul acestora resimţindu-se în special în gradul de ocupare de pe liniile spre America de Nord şi Asia, anunţă operatorul de transport. Potrivit acestuia, cele mai afectate au fost cursele spre şi dinspre Japonia.
Oficialii companiei au menţionat că efectul negativ s-a atenuat în ultimele două săptămâni ale lunii trecute.
În decembrie 2015, traficul de pasageri al grupului aerian a crescut cu 1,1% comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar rata de ocupare a scăzut cu 0,2 puncte procentuale, la 82,9%. Compania a transportat 6,721 milioane pasageri în decembrie.
Pe zone geografice, compania şi-a redus cu 4,2% zborurile spre Asia şi cu 2% cele pe distanţă medie şi scurtă. Însă, operatorul de transport şi-a majorat numărul curselor către America de Nord (+4%), America Latină (+2,9%), Africa şi Orientul Mijlociu (+5,7%)
Pe segmentul transporturilor de mărfuri, compania a consemnat o scădere de 7,8% în decembrie. Gradul de ocupare a fost de 62,5%, în declin cu 0,8 puncte procentuale faţă de decembrie 2014.
Pe întregul an 2015, traficul grupului a crescut cu 3%, la 89,821 milioane de pasageri.