ALEGERI ÎN UNGARIA Mizele, temele de campanie şi cele două tabere care se înfruntă astăzi

M.G.
Internaţional / 3 aprilie 2022

Mizele, temele de campanie şi cele două tabere care se înfruntă astăzi

Întreaga lume urmăreşte cu interes rezultatul alegerilor parlamentare din Ungaria, care au loc astăzi, 3 aprilie. Mizele sunt naţionale, regionale şi, având în vedere colaborarea regimurilor autocrate din lume, alegerile ungare comportă şi o simbolistică mai largă, internaţională, scrie g4media.ro. Iată elementele-cheie ale campaniei electorale care s-a încheiat în statul vecin şi care dintre aceste elemente ar putea face diferenţa în competiţia între cele două blocuri de partide.

În alegerile parlamentare din 3 aprilie principalii competitori sunt: coaliţia FIDESZ-KDNP aflată la guvernare din 2010, condusă de premierul în exerciţiu Viktor Orban, şi "În unitate pentru Ungaria!" -coaliţia compusă din 6 partide de opoziţie Jobbik (Mişcarea pentru o Ungarie mai Bună), Momentum (Mişcarea Momentum), LMP (Politica poate fi şi Altfel), Parbeszed (Dialog pentru Ungaria), MSZP (Partidul Socialist Maghiar) şi DK - Demokratikus Koalício (Coaliţia Democratică), avându-l ca lider pe Peter Marky-Zay.

Alături de aceste două blocuri de partide, mai merită menţionate alte două formaţiuni care au intrat în competiţie Partidul Mi Hazank (Patria Noastră) şi Magyar Ketfarkú Kutya Part (Partidul Câinelui cu Două Cozi).

Parlamentul din Ungaria are 199 de deputaţi, 106 aleşi în sistem uninominal, într-un singur tur, şi 93 aleşi pe liste naţionale.

Condiţii electorale - competiţie deformată - avantajele de sistem create de FIDESZ

Din 2011, FIDESZ a creat un sistem politic prin care şi-a creat avantaje de sistem, care deformează orice competiţie electorală, participanţii neavând şanse egale. Acest avantaj enorm rezultă din:

legea electorală din 2011, care ajută şi acum mai mult FIDESZ, obligând partidele de opoziţie să se constituie într-o coaliţie forţată, de convenienţă. Pentru ca un partid să aibă dreptul de a avea listă electorală naţională, trebuie să aibă candidaţi uninominali în cel puţin 71 de circumscripţii electorale uninominale, spre deosebire de 2011, când obligaţia privea 27 de circumscripţii electorale uninominale.

De asemenea, prin legea electorală în speţă desenarea circumscripţiilor electorale uninominale se realizează după interesele FIDESZ, urmărind ca electoratul acestuia să domine circumscripţia în speţă.

votanţii care nu au domiciliul stabil în Ungaria, care trăiesc în străinătate, au dreptul să voteze prin corespondenţă, pe când cei care au domiciliul stabil în Ungaria, dar trăiesc în străinătate, nu au această posibilitate, aceştia pot vota doar la o reprezentanţă diplomatică a Ungariei. FIDESZ mizează pe aproximativ 300 de mii de voturi din diaspora, voturi ale maghiarilor din România, Slovacia şi Serbia, care ar contribui la obţinerea a 2 mandate pe listă. Maghiarii care nu au domiciliul în Ungaria nu votează candidaţii uninominali.

Maghiarii cu domiciliul din Ungaria şi care trăiesc în Occident sunt în marea lor majoritate votanţi ai coaliţiei de opoziţie, ei votează atât pe liste, cât şi pe candidaţi uninominali.

sistemul de compensare prin vot al câştigătorului circumscripţiei uninominale este tot în favoarea FIDESZ.

FIDESZ dispune de resurse materiale şi umane incomparabil mai mari decât coaliţia de opoziţie. FIDESZ dispune de o "fabrică de putere" cu resurse materiale nelimitate, posibilităţi de propagandă prin care domină mass-media ungară.

FIDESZ are o echipă extrem de profesionalistă în campania electorală, atât experţi interni, cât şi externi. Şi în această campanie a fost un meci doar într-o direcţie, la o singură poartă.

În termeni sportivi este ca un meci de fotbal dintre Manchester City şi Gaz Metan Mediaş.

întregul sistem de stat a făcut campanie pentru FIDESZ.

întreaga mass-media de stat a făcut campanie pentru FIDESZ. Ca exemplu, candidatul coaliţiei de opoziţie a avut în întreaga campanie 5 minute timp de dezbatere la televiziunea naţională de ştiri M1.

instituţiile publice care au atribuţii în aplicarea legii au fost pro FIDESZ în campanie.

Toate aceste realităţi au oferit FIDESZ un avantaj foarte mare în campania electorală.

Campania în era regimului iliberal

După lecţiile învăţate în 2014 şi 2018, partidele de opoziţie au reuşit să se coalizeze într-o alianţă electorală, să-şi desemneze prin alegeri preliminare candidatul la funcţia de premier, candidaţii comuni în circumscripţiile uninominale şi constituirea unei liste comune naţionale, eliminând astfel una dintre capcanele create de FIDESZ prin legea electorală din 2011.

Dar prin evitarea capcanei mai sus amintite, partidele de coaliţie au intrat într-o altă capcană: cea a dificultăţii pe care o reprezintă crearea unei coaliţii eficiente din punctul de vedere al capacităţii de acţiune unitară în lupta politică din campanie. Trebuie să menţionăm că alianţa de opoziţie "În unitate pentru Ungaria!" s-a constituit din partide care în trecut au luat fiinţă una împotriva alteia.

Coaliţia de opoziţie "În unitate pentru Ungaria!" nu a reuşit în campanie să-şi creeze un profil naţional puternic, să aducă un plus de mesaj care să facă diferenţa.

Rezultatul partidelor de opoziţie este că au reuşit să menţină unitatea coaliţiei până la alegeri.

Alianţa de opoziţie "În unitate pentru Ungaria!" în întreaga campanie a alergat după temele şi acuzaţiile lansate de FIDESZ prin intermediul mass-mediei aservite, a fost pusă în situaţia să fie reactivă, ca o echipă aflată sub presing pe alocuri sufocant.

Comunicarea coaliţiei de opoziţie a avut loc într-un spaţiu deschis, necontrolat, spontan, ceea ce a permis propagandei FIDESZ să interpreteze cu rea-credinţă şi în mod greşit mesajele transmise de comunicatorii opoziţiei, după care a multiplicat, a inundat spaţiul mass-media cu aceste interpretări false prin canalele sale de propagandă.

Având acest dezavantaj evident de a avea acces la mass-media, coaliţia de opoziţie şi liderul său, Peter Marky-Zay, au desfăşurat o campanie pe teren extrem de intensă, căutând contactul cu cetăţenii. De aici rezultă şi vulnerabilitatea acestui tip de campanie, care se desfăşoară într-un mediu neprotejat, şi este expus manipulărilor propagandei guvernamentale.

Dacă în 2014 şi 2018, FIDESZ şi-a creat adversari şi pericole imaginare pentru a induce starea de pericol şi frică în cetăţeni, cu scopul de a-i mobiliza în favoarea lor (în 2014 frica cheltuielilor de întreţinere, în 2018 frica faţă de migranţi) FIDESZ a avut prima oară de a face cu un adversar real în această campanie: coaliţia de opoziţie "În unitate pentru Ungaria.

FIDESZ nu şi-a mai permis să-şi demonizeze adversarul real, evitând să-l ridice la nivelul său. Dimpotrivă, în întreaga campanie, FIDESZ a accentuat în mod direct şi indirect lipsa de profesionalism a coaliţiei partidelor de opoziţie, atât în ce priveşte strategiile de campanie, cât şi capacitatea acestora de a conduce statul în perioadă de criză pandemică, economică şi socială.

"Fabrica de putere" a FIDESZ a definit miza alegerilor pentru propriii votanţi în: a se întoarce Ungaria la realităţile de dinainte de 2010, în perioada guvernului Ferenc Gyurcsany vs. merge înainte pe calea dezvoltării naţionale şi suverane iniţiate în ultimii 12 de guvernul Viktor Orban?

Viktor Orban a comunicat exclusiv într-un mediu "aseptic", într-un mediu total controlat, lipsit de presă liberă, cu ieşiri, evenimente, întrebări, comunicare regizate până la ultimul detaliu. Premierul nu s-a expus la comunicare spontană.

Războiul din Ucraina - lebăda neagră care a deraiat întreaga campanie electorală

Cu o lună şi jumătate înaintea datei alegerilor a izbucnit războiul Rusiei împotriva Ucrainei, care a rescris instant toate strategiile de campanie electorală.

Coaliţia de partide de opoziţie a pierdut o imensă oportunitate să se poziţioneze ca un factor politic capabil să emane responsabilitate şi calm într-o situaţie de criză militară regională. Coaliţia de opoziţie a ratat să tematizeze responsabilitatea premierului Viktor Orban în privinţa relaţiei extrem de apropiate a Rusiei cu Moscova.

După o scurtă tăcere şi ezitare, Viktor Orban şi a sa "fabrica de putere" a măsurat şi identificat nevoia de securitate şi siguranţă a cetăţenilor maghiari şi a mutat miza electorală pe a alege între PACE - reprezentat de Viktor Orban şi RĂZBOI - reprezentat de coaliţia de opoziţie. Informaţiile false construite de "fabrica de putere" au acuzat opoziţia că doreşte să implice maghiarii în război, că doresc să trimită arme Ucrainei, că poartă negocieri cu puterea de la Kiev etc.

Totuşi, "fabrica de putere" a FIDESZ a trebuit să gestioneze o situaţie extrem de dificilă: cum să nu-şi piardă o parte însemnată a electoratului cu simpatii ruse, chiar pro-ruse, un electorat pe care l-a crescut în ultimii 12 ani pentru a susţine politica de deschidere spre Est a Ungariei, demers de la care Viktor Orban a sperat şi speră avantaje regionale în cazul unei reconfigurări geopolitice.

Pentru a soluţiona această situaţie de criză, "fabrica de putere" a împărţit sarcinile de comunicare, Viktor Orban şi oficialii din guvern au adoptat un discurs în linia NATO şi UE, iar alimentarea mesajelor pro-ruse, care culpabilizau Ucraina pentru război a fost externalizată formatorilor de opinie sclavii FIDESZ din mass-media şi aşa zisă societate civilă de dreapta. Aici există şi cercetări care dovedesc prezenţa extrem de activă a trolilor cu un conţinut pro-rus în Ungaria.

"Fabrica de putere" a FIDESZ a oferit fiecărui segment al propriului său electorat, l-a hrănit cu mesajul pe care îl dorea. FIDESZ nu putea într-un timp scurt să-şi reorienteze o parte semnificativă a electoratului într-o direcţie anti-Rusia, când timp de 12 ani şi-a construit şi hrănit adepţii cu propagandă pro-rusă, pro-Putin şi anti-Occident decadent.

Efectele războiului asupra opţiunilor electorale

Imediat după izbucnirea războiului, întreaga campanie s-a mutat pe persoana premierului Viktor Orban, a singurului lider care este capabil să apere ţara şi maghiarii în situaţii de criză militară, în antiteză cu alianţa de opoziţie de stânga, care este diletantă, lipsită de profesionalism şi incapabilă în a apăra Ungaria în situaţii de criză militară, în situaţii de criză suprapusă.

Sondajele au măsurat creşterea FIDESZ în opţiunile electoratului, electorat care l-au perceput pe premierul Viktor Orban mult mai potrivit pentru a apăra şi conduce Ungaria, decât contracandidatul său.

Viktor Orban a reuşit să hrănească nevoia de securitate a cetăţenilor, soluţiile sale fiind mai apreciate, premierul s-a adaptat în timp real şi eficient la noul context electoral.

Totuşi, critica Occidentului, izolarea evidentă a premierului Viktor Orban pe scena internaţională, umilinţa de a recepţiona critica în direct a premierului Ucrainei, nu sunt măsurate în sondajele de opinie, astfel încât dacă imediat după izbucnirea războiului FIDESZ a profitat de noul context, nu ştim dacă au avut şi efecte potrivit evoluţiilor ulterioare ale noii situaţii.

Posibile rezultate - alegerile se joacă

Toate sondajele de opinie publice măsoară un avantaj între 2 şi 8% pentru FIDESZ, ce ar genera o victorie sigură, dar nu o majoritate absolută de două treimi. Totuşi, analiştii au rezerve în privinţa sondajelor în cauză, le interpretează cu multe "note de subsol", subliniind dificultatea măsurării opiniilor maghiarilor, care nu sunt dispuşi să-şi împărtăşească opţiunile prin telefon, având în general o rezervă de a vorbi liber. De asemenea, un alt aspect relevat este marja de eroare ridicată a acestor cercetări.

Singurii care au expertiză şi resursă pentru a realiza cercetări sociologice care să asigure o măsurare cât mai exactă sunt cei de la "fabrica de putere" a FIDESZ, doar că aceste cercetări nu sunt publice.

Analistul Török Gabor, în postarea sa din 2 aprilie, afirmă că întrebarea-cheie este dacă există şi la acest scrutin o supraevaluare a voturilor, întrucât la ultimele trei alegeri parlamentare sondajele de opinie au avut o supraevaluare a FIDESZ în medie cu 5%, în unele cazuri cu peste acest procent.

Török consideră că, dacă acest fapt se repetă şi acum, atunci rezultatele votului pe listele naţionale vor fi foarte apropiate, cu probabilitatea unui avans pentru opoziţie. Dacă sondajele nu greşesc, FIDESZ se apropie de majoritatea de două treimi.

Analistul reiterează mandatele necesare formării noului guvern se vor obţine în cele 106 circumscripţii electorale uninominale, indiferent de rezultatele votului pe listă, unde chiar şi un avans de 1-2% al opoziţiei nu ar fi suficient pentru a obţine puterea.

Analiştii remarcă o polarizare fără precedent a electoratului, o ţară împărţită în două tabere, între care există tranşee imense, care nu permit trecerea dintr-o tabără în alta. La nivelul celor doi competitori majori nu a existat temerea că un grup de susţinători, semnificativ din punctul de vedere al scrutinului, va traversa tranşeele şi se va alătura celeilalte tabere.

Analistul Magyari Peter a arătat că miza campaniei electorale a fost mobilizarea superioară a propriei tabere în comparaţie cu cealaltă. Mobilizarea propriei tabere înseamnă concentrarea asupra acelora din propria tabără care nu s-au decis să participe la vot.

Aceştia sunt indecişii din propria tabără, iar indecizia lor priveşte participarea la vot, nu opţiunea electorală. Ei sunt simpatizanţi ai unei tabere, dar nu încă nu sunt convinşi să participe la vot. De exemplu: un simpatizant FIDESZ care nu ar vota niciodată cu opoziţia de stânga, dar nu se prezintă la vot pentru că este dezamăgit de poziţia FIDESZ privind războiul din Rusia, sau un simpatizant al opoziţiei care nu ar vota niciodată FIDESZ, dar nu se prezintă la vot pentru că nu este convins de persoana candidatului unic al coaliţiei de opoziţie la funcţia de premier.

În acest sens gândeşte şi premierul Viktor Orban la finalul interviului oferit portalului www.origo.hu, cu o zi înainte încheierii campaniei electorale, a declarat: "Alegerile nu s-au încheiat, participarea va decide acest vot, aici încă se poate întâmpla orice."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb