Marcel Romanescu, candidatul PNL pentru funcţia de primar al municipiului Târgu-Jiu, a câştigat un nou mandat, conform rezultatelor exit-poll.
Acesta a declarat pentru jurnaliştii BURSA că la ultima numărătoare, numărul voturilor obţinute se apropia de 50%.
"Acum spun doar atât: vă mulţumesc, dragi târgujieni, pentru încrederea acordată! Vă mulţumesc că aţi votat şi echipa PNL pentru Consiliul Local Târgu Jiu! Este o victorie istorică, o victorie care ne obligă să muncim mai mult, să depunem toate eforturile pentru ca municipiul nostru să ajungă acolo unde am promis - în rândul celor mai dezvoltate oraşe ale ţării. Continuăm proiectele începute, demarăm altele noi cu o echipă nouă, dedicată exclusiv cetăţenilor municipiului Târgu Jiu.", a scris Marcel Romanescu într-o postare pe facebook.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.09.2020, 12:36)
Alti 4 ani in care orasul ramane in umbra
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Cârciumaru în data de 28.09.2020, 16:38)
Vedeţi? Tot mai bine era îngropat! Cine ar vrea să stea la umbră, toamna?