Alegerile: zece erori

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 2 decembrie 2008

Cătălin Avramescu

Nici nu s-au afişat bine rezultatele sondajelor de la ieşirea de la urne şi pe ecranele televizoarelor au apărut deja figurile cunoscute, politicieni şi analişti. I-am urmărit, după care am înţeles de ce Groucho Marx credea că televiziunea e un minunat mijloc educaţional - după ce te uiţi câteva minute, te duci în altă cameră să pui mâna pe o carte. Trebuie să fie ceva adevăr aici, stimaţi cititori, pentru că, iată, dvs. aţi pus mâna pe ziar. Aşadar, să vedem unde greşesc domnii de la televizor.

Eroarea nr. 1: "PSD are cele mai multe voturi". Fals. Chiar dacă alianţa PSD+PC va obţine cele mai multe voturi, asta nu înseamnă că PSD, un partid distinct, va avea cele mai multe mandate. Acest lucru este esenţial. Constituţia face vorbire, în art. 102, la partide, nu la alianţe. Dar distribuţia mandatelor între PSD şi aliatul său, PC, va fi lămurită abia la încheierea numărătorii în fiecare colegiu în parte.

Eroarea nr. 2: "Alianţa PSD+PC a câştigat alegerile". Fals. Conform datelor preliminare de la ieşirea de la urme (ora 18:30), alianţa PSD+PC e departe de a avea o majoritate absolută. Mai precis, e cam la 15% de acest prag. Iar ultimele cifre de la BEC (luni, ora 10), arată că PD-L a revenit în frunte, dar nici acesta nu va avea o majoritate absolută. Acest rezultat, alegeri fără un câştigător, e consecinţa sistemului de vot proporţional. În fond, scopul alegerii unui Legislativ este constituirea unei majorităţi, fără de care votarea legilor şi învestirea Guvernului nu au sens. Această majoritate poate fi stabilă sau poate fi una ad-hoc (adică una ce se schimbă în funcţie de agenda zilei). E evident că nici o majoritate stabilă nu a rezultat din urne, astfel încât e nevoie de negocieri. Sau de acceptarea unui Guvern minoritar.

Eroarea nr. 3: "S-a votat uninominal". Fals. Nicăieri în lume un asemenea sistem nu se cheamă "uninominal". Sistemul uninominal înseamnă să votezi persoane, separat, fiecare într-un colegiu propriu. Dar votul de la 30 Noiembrie a fost contabilizat pe partide, la scară naţională. El este un sistem proporţional cu selecţie personalizată, nicidecum unul "uninominal".

Eroarea nr. 4: "Populaţia din mediul rural a înclinat decisiv balanţa alegerilor". Populaţia rurală a avut o pondere importantă, e adevărat. Dar partidele şi politicienii care explică prea multe pornind de aici se înşală. Conform datelor preliminare, există o diferenţă de circa 10 procente între ratele de participare: circa 45% rural faţă de circa 35% în mediul urban. Corect, însă mediul urban are o pondere mai mare: 55% faţă de 45% în rural. Astfel încât diferenţa în numărul efectiv de voturi e mai mică decât sugerează diferenţa ratelor de participare.

Eroarea nr. 5: "Baronii locali aduc cu certitudine voturi la partid". Nu neapărat. Sigur că unii dintre aceşti baroni s-au ales pe sine ori şi-au plasat în Parlament favoriţii. Dar comportamentul electoral e departe de a fi simplu. O cursă prea dezechilibrată poate rezulta în deprimarea participării la vot. Altfel spus, dacă un competitor intră cu şanse prea evidente, întrecerea nu mai are miză. Dvs. v-aţi duce la un meci între Benfica şi Avântul Copăceni? Asta s-a întâmplat în unele judeţe unde alegătorii nu au perceput alegerile ca nefiind disputate, spre exemplu în Arad şi Covasna. Iar rezultatul, oarecum contra-intuitiv, a fost un scor mai mic în dreptul partidului, la scară naţională.

Eroarea nr. 6: "Prezenţa la vot a fost catastrofală". Nu prea. Ultimele date, brute, indică 40%. E puţin, dar să nu exagerăm cu pesimismul. Au fost alegeri mai puţin interesante, de pildă recentele euro-parlamentare. Plus că baza de raportare, de 18 milioane de votanţi, e nerealist de mare, în condiţiile în care mulţi români nici nu sunt în ţară.

Eroarea nr. 7: "Partidul X a câştigat premierul". Incorect. Alegerile au fost strict pentru Legislativ. Când se vor organiza alegeri pentru Şeful Executivului, vă rog să îmi daţi de ştire. Eu le-aş saluta. Dar, constituţional vorbind, nu avem acest sistem, din păcate.

Eroarea nr. 8: "A fost un vot pentru politici populiste". Nu întotdeauna. PNL, care s-a opus majorării salariilor dascălilor şi a inventat taxe peste taxe, a obţinut cel mai mare scor al său.

Eroarea nr. 9: "Politicienii influenţi s-au ales la fel ca altădată". Atunci de ce s-au ascuns în colegii rurale, la capătul ogorului? În realitate, sistemul a produs victime înainte de alegeri: unii politicieni de vază au renunţat să mai dea ochii cu alegătorii, chiar înainte de începutul campaniei.

Eroarea nr. 10: "Alegerile acestea nu au adus nimic nou". Ei, să nu exagerăm... Chiar şi eu, care sunt dispus să critic acest sistem electoral, tot trebuie să recunosc că a adus ceva nou. Fie şi măcar lăsarea pe dinafară a PRM-ului şi blocarea accesului în Parlament a PNG-ului.

Predicţii? E prea devreme, dar am să încerc, una singură. Actualul sistem de vot nu va supravieţui acestor alegeri. Iar noul sistem va diviza, încă o dată, noua configuraţie politică.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ciudat, e ora 8 dimineata si nici unul dintre latraii de serviciu ai pesedelei nu e prezent pe forum. s-au terminat paralele? e sedinta pe unitate?

    Asa se pare, ca aici erau in ultimele saptamani in haita raspandacii, trimisi cu ordin de la Paturiciu-KGB

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb