• UPDATE 12:40: Stratfor: Dispozitivele testate de Coreea de Nord rămân necunoscute pe plan internaţional
Dispozitivele testate, astăzi, de Coreea de Nord rămân încă necunoscute pe plan internaţional, însă se preconizează că Phenianul continuă seria de teste anterioare ale plutoniului, conform precizărilor agenţiei Stratfor.
"Nu este încă clar ce fel de dispozitiv a testat Coreea de Nord. Estimările iniţiale sugerează un randament de şase până la şapte kilotone, care este puţin mai mare decât în ultimile teste nord-coreene".
---
• UPDATE 12:25: Barack Obama: Testul nuclear nord coreean este "un act de o extremă provocare"
Preşedintele american Barack Obama consideră că testul nuclear nord coreean este "un act de o extremă provocare" şi a declarat că Statele Unite ale Americii sunt dispuse să ia toate măsurile necesare pentru a se apăra pe sine şi pe aliaţi, relatează sursele de presă internaţionale.
---
• UPDATE 12:10: Londra condamnă testul nuclear al Coreei de Nord
Londra condamnă testul nuclear nord coreean şi cere un răpuns "puternic" din partea Consiliului de Securitate al ONU, relatează sursele de presă internaţionale.
"Condamn puternic acest act care încalcă rezoluţiile 1.718, 1.874 şi 2.087 ale Consiliului de Securitate al ONU", a declarat, astăzi, William Hague, ministrul britanic de Externe.
---
• UPDATE 11:50: Ban Ki-moon: "Cel de-al treilea test nuclear al Coreei de Nord este o acţiune regretabilă"
Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, consideră că cel de-al treilea test nuclear al Coreei de Nord este "o acţiune regretabilă", susţin sursele de presă.
Consiliul de Securitate din cadrul Naţiunilor Unite se va întruni de urgenţă pentru a discuta eventuale noi sancţiuni impuse Phenianului.
---
Cutremurul măsurat astăzi dimineaţă în Coreea de Nord a fost o "explozie suspectă", anunţă Administraţia Seismică din China, conform channelnewsasia.com.
Potrivit administraţiei menţionate, cutremurul s-a produs la ora locală 10.57, în Coreea de Nord, la o adâncime "de 0 km".
Coreea de Nord a promis luna trecută că va efectua un test nuclear de nivel ridicat, al treilea de acest gen, ca răspuns la sancţiunile impuse de Naţiunile Unite în urma lansării unei rachete în decembrie 2012. Testul în cauză a fost lansat ieri.
Săptămâna trecută, China a avertizat că este "extrem de îngrijorată" de evoluţiile recente din Coreea de Nord.
China nu a anunţat însă, la momentul respectiv, dacă va recurge la măsuri represive în cazul în care Coreea de Nord va efectua un nou test nuclear.
1. fără titlu
(mesaj trimis de emil în data de 12.02.2013, 16:28)
Dejectiile omenirii se simt amenitate !