• UPDATE 14:05: Borza: "Sper ca judecătorii să aplice legea fără echivoc"
Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a făcut declaraţii dure referitoare la şedinţa de ieri de la Curtea de Apel, care a judecat recursul la contestaţiile privind intrarea în insolvenţă a companiei.
Domnia sa susţine că cele două companii Alpiq şi sindicatul Hidrosind (contestatarii) nu au calitatea să atace decizia de intrare în insolvenţă pentru că nu sunt creditori ai companiei. Însă, Curtea a admis probele acestora, respingând pe cele ale administratorului judiciar, inclusiv raportul asupra cauzelor insolvenţei.
Remus Borza a afirmat: "E greu să faci dreptate când un judecător are salariul mai mic decât un şofer de la Hidroelectrica. Nu vreau să fiu greşit înţeles, dar asta e realitatea. Justiţia în România a fost, de multe ori şi strâmbă şi oarbă. Insolvenţa Hidroelectrica este o decizie asumată la cel mai înalt nivel şi este un fapt demonstrat. 99% din creditori au votat raportul cauzelor insolvenţei".
Domnia sa a conchis că speră ca judecătorii de la Curtea de Apel să aplice legea fără echivoc în cazul Hidroelectrica.
------
Curtea de Apel Bucureşti a admis ieri probele aduse de companiile din grupul Alpiq şi de Hidrosind, în procesul în care au contestat intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica, ne-a declarat Remus Borza, administratorul judiciar al producătorului de energie.
Domnia sa ne-a declarat: "Companiile din grupul Alpiq şi Hidrosind nu au calitatea să conteste intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica. Cu toate acestea, Curtea de Apel a decis să le admită probele şi să le respingă pe ale noastre. Curtea de Apel se va pronunţa pe 11 octombrie. Judecătorii au respins inclusiv raportul nostru asupra cauzelor intrării în insolvenţă".
Domnul Borza ne-a explicat că dacă instanţa le va da dreptate celor care au contestat intrarea în insolvenţa Hidroelectrica, atunci compania va trebui să reia livrarea energiei către băieţii deştepţi la preţuri sub cel al pieţei. Remus Borza a decis denunţarea contractelor cu băieţii deştepţi, în vara acestui an, întrucât acestea au provocat o pagubă de circa un miliard de euro pentru Hidroelectrica.