Actualizare 21:16 Vâlcov va fi prezentat mâine la ÎCCJ cu propunere de arestare preventivă
Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, reţinut pentru 24 de ore de procurorii anticorupţie, va fi prezentat joi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii anticorupţie au dispus miercuri punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a lui Darius Vâlcov, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
(E.D.)
---
Actualizare 19:47 Tăriceanu: "A doua cerere pentru încuviinţarea arestării lui Vâlcov va fi analizată luni"
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că cea de a doua cerere de încuviinţare a arestării preventive în cazul senatorului Darius Vâlcov va fi analizată luni de Biroul permanent, urmând să fie repartizată Comisiei juridice.
"La fel ca în cazul cererilor de reţinere şi arestare preventivă a celor doi senatori, pe care le-a avut în analiză BP, s-a procedat foarte rapid. Am primit ieri (marţi - n.r.) a doua solicitare de încuviinţare a reţinerii şi arestării domnului Vâlcov şi luni va intra în discuţia Biroului permanent, va fi repartizată Comisiei juridice şi avem acelaşi procedeu pe care l-am utilizat şi săptămâna trecută. Avem o cerere care ne-a fost adresată, pe care trebuie să o luăm în seamă şi să decidem asupra ei", a afirmat miercuri Tăriceanu.
(E.D.)
---
Actualizare 19:38 Darius Vâlcov a ajuns în arestul Poliţiei Capitalei
Fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov, reţinut miercuri de procurorii DNA pentru 24 de ore, a ajuns în această seară în arestul Poliţiei Capitalei.
Vâlcov a fost scos cu cătuşe la mâini din sediul DNA şi dus în arestul Poliţiei Capitalei, după ce a primit ordonanţă de reţinere într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă.
"Mergem înainte!", le-a spus Vâlcov jurnaliştilor, înainte de a fi introdus într-o maşină a Poliţiei.
Vâlcov va fi prezentat judecătorilor instanţei supreme cu propunere de arestare preventivă.
(E.D.)
---
Actualizare 17:50
Fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov a fost reţinut de DNA astăzi, când împlineşte 38 de ani.
(Valentin Busuioc)
---
Actualizare 15:16 RTV: "Vâlcov a făcut 2 denunţuri la DNA în care apar numele lui Băsescu şi Blaga"
Fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov ar fi făcut două denunţuri, în această dimineaţă la DNA, în care apar atât numele fostului preşedinte Traian Băsescu, cât şi cel al fostului preşedinte al PDL Vasile Blaga, potrivit unor surse judiciare citate de România TV.
Potrivit surselor, Darius Vâlcov ar fi recunoscut că a luat două milioane de euro de la reprezentanţii Tehnologica Radion şi ai altor firme, dar le-ar fi povestit procurorilor că a dat mai departe banii către PDL, partid din care făcea parte la momentul respectiv.
(A.C.)
-------------
Actualizare 15:05 Fostul ministru s-a întors la DNA pentru audieri
Actualizare 13:44 Vâlcov, la plecarea din Senat, înainte de anunţarea votului: "Nu îmi este teamă deloc"
Senatorul PSD Darius Vâlcov a declarat înaintea anunţării votului colegilor săi senatori în cazul cererii DNA privind încuviinţarea arestării sale preventive, că nu îi este teamă deloc şi că trebuie lăsată justiţia să facă ceea ce trebuie, potrivit surselor din presă.
Vâlcov a plecat de la Senat după ce a votat, fără a aştepta rezultatul final. El a declarat că justiţia trebuie lăsată să facă ceea ce trebuie.
Întrebat dacă îi este teamă, Vâlcov a răspuns: "Deloc" şi a precizat că se va apăra în instanţă.
(A.C.)
-----------
Actualizare 13:04
Cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Darius Vâlcov a fost aprobată de Senat, fiind înregistrate 97 de voturi "pentru", 48 "împotrivă" şi cinci abţineri, transmit surse din presă.
Alţi 18 senatori nu au fost prezenţi la vot, care a fost secret, cu bile.
(A.C.)
--------------
Actualizare 12:07
Senatorul PSD Darius Vâlcov le-a cerut, azi, în plen, colegilor săi senatori, să dea un vot pozitiv pentru cererea privind arestarea sa, adăugând că nu doreşte să fie obligat să îşi dea demisia din Senat, pentru a se pune la dispoziţia justiţiei.
Vâlcov şi-a început discursul în plenul Senatului, precizând că a pregătit un discurs cu avocaţii, dar că doreşte să îl prezinte judecătorului, astfel că va vorbi liber.
"Astăzi este Buna Vestire. Primim o veste bună, Codul fiscal şi cel de procedură fiscală vor fi aprobate în Guvern. De asta trebuie să ne ocupăm", a spus Vâlcov.
El a adăugat, în ceea ce priveşte speţa pe care o dezbate Senatul, şi ceea ce este acuzat de către procurori, "îi roagă pe colegi să lase justiţia să spună dacă trebuie să fie reţinut sau nu".
"Solicitarea mea este să daţi un vot DA. Este o rugăminte în plus, fiind şi ziua mea, de a nu mă pune în situaţia de a-mi da demisia din funcţia de senator, pentru a veni în faţa instanţei", a trasmis Vâlcov în plenul Senatului.
(Alexandru Costea)
------------
Actualizare 10:55 Vâlcov, la ieşirea de la DNA: "Vom vedea ce decide Senatul în cazul cererii"
Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a ieşit, miercuri, după aproximativ o oră de la DNA şi va merge la Senat, care va da avizul pentru arestarea sa preventivă, el spunând că urmează să vadă ce vor decide colegii săi senatori şi că de ziua sa îşi doreşte să fie aprobate codurile fiscale.
Darius Vâlcov a spus, la ieşirea de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), că a participat la nişte proceduri şi acum merge la Senat, unde se analizează şi se votează, în plen, cererea procurorilor de avizare a reţinerii şi arestării sale preventive, în dosarul în care este acuzat de mai multe fapte de corupţie.
Vâlcov a mai spus că, după votul din plenul Senatului în cazul său, va reveni la DNA, miercuri după-amiază.
Întrebat ce îşi doreşte de ziua sa, Darius Vâlcov, care miercuri a împlinit 38 de ani, a spus că vrea să fie adoptate codurile fiscale.
Darius Vâlcov urmează să îşi susţină, în plenul Senatului, punctul de vedere în cazul cererii DNA de avizare a reţinerii şi arestării sale preventive.
La şedinţa plenului Senatului, care a început cu o întârziere de 20 de minute, sunt prezenţi de 133 de senatori, din totalul de 168.
---
Actualizare 09:44 Darius Vâlcov este audiat din nou la DNA
Fostul ministru Darius Vâlcov este audiat din nou, astăzi, la DNA, după ce ieri procurorii au extins cercetările în dosarul sau, acuzându-l de fapte de corupţie nu doar în mandatul de primar ci şi în cel de parlamentar şi de ministru.
Potrivit DNA, Darius Vâlcov ar fi obţinut, mai multe bunuri, trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat Renoir, un tablou inscripţionat Jean Cocteau şi o pictură pe lemn, inscripţionată Aurel Acasandrei, precum şi sumele de 90.000 de dolari şi 1.323.850 de lei. Anchetatorii susţin că banii şi bunurile au fost depozitate într-un seif, care era lăsat spre păstrare unei persoane apropiate fostului ministru.
Pe lângă acuzaţiile de abuz în serviciu şi luare de mită în calitate de primar, Vâlcov este acuzat de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, a informat Parchetul General.
---
Senatul este aşteptat să se pronunţe astăzi asupra cereririi de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive pentru fostul ministru de finanţe Darius Vâlcov, votul urmând să fie dat chiar de ziua sa de naştere.
Darius Vâlcov se va prezenta în faţa senatorilor pentru a-şi susţine punctul de vedere în ziua în care împlineşte 38 de ani.
Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, în 19 martie, aviz de la Senat pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, pentru trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate.
Comisia juridică a Senatului nu a putut da, marţi, un vot în favoarea sau împotriva cererii DNA de reţinere şi arestare preventivă a lui Darius Vâlcov, înregistrându-se egalitate, respectiv cinci voturi "pentru" şi cinci "împotrivă", precum şi o abţinere.
Darius Vâlcov a spus, după participarea la şedinţă, că a dat o declaraţie în faţa comisiei şi că îşi va susţine nevinovăţia în plen.
Tot marţi, DNA a cerut un nou aviz pentru arestarea lui Darius Vâlcov, acesta fiind suspectat că a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini firme pe care le administrează prin interpuşi.
Potrivit DNA, Darius Vâlcov ar fi obţinut, astfel, mai multe bunuri, trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat Renoir, un tablou inscripţionat Jean Cocteau şi o pictură pe lemn, inscripţionată Aurel Acasandrei, precum şi sumele de 90.000 de dolari şi 1.323.850 de lei. Anchetatorii susţin că banii şi bunurile au fost depozitate într-un seif, care era lăsat spre păstrare unei persoane apropiate fostului ministru.
Această a doua cerere formulată de DNA în cazul lui Vâlcov va intra în perioada următoare în circuitul parlamentar.
1. Am să fac o glumă
(mesaj trimis de Cristi C în data de 25.03.2015, 13:13)
Referitoare la poza lui Vâlcov. Toți politicienii americani au o poză spectaculoasă, cu o insignă la reverul hainei cu steagul american, se află lângă un birou de lemn masiv și privesc în depărtare zâmbind în timp ce în spate se desfășoară două steaguri americane iar tonurile de culoare sunt roșu-albastru.
O astfel de poză de propagandă politică ar fi trebuit pusă acolo, în dreapta articolului. Nu una alb negru.