ALERT Dosarul "Colectiv" a fost trimis în judecată

Andrei Stan
Ziarul BURSA #Miscellanea / 28 aprilie 2016

Dosarul "Colectiv" a fost trimis în judecată

Patronii clubului şi reprezentanţii firmei de artificii, acuzaţi de ucidere din culpă

Cei trei patroni de la clubul Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului General, fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală şi neluarea măsurilor legale de securitate în muncă.

Informaţia a apărut pe site-ul Judecătoriei Sectorului 4, care a stabilit pe data de 29 aprilie termen pentru verificarea măsurilor preventive.

Săptămâna trecută, anchetatorii au finalizat rechizitoriul, iar potrivit probelor strânse, şase persoane sunt responsabile de tragedia din 30 octombrie, în urma căreia 64 de oameni au murit, aminteşte Digi24.ro.

Sunt trimişi în judecată patronii clubului, proprietarii firmei de efecte pirotehnice şi angajatul care a montat artificiile ale căror scântei au provocat incendiul. Este al doilea din cele patru dosare dosare deschide de Parchetul General şi DNA care ajunge în instanţă. În primul, acuzaţii sunt doi foşti angajaţi ai ISU Bucureşti, care ar fi ştiut că în club nu sunt respectate măsurile de protecţie în caz de incendiu dar car e nu au luat nicio măsură.

În rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: "În ziua de vineri seara, 30 octombrie 2015, la Clubul Colectiv din Bucureşti au venit circa 350 de persoane, pentru a audia şi participa la spectacolul formaţiei de rock «Goodbye to Gravity», care îşi lansa cel de-al doilea album, «Mantras of war».

Din cercetările efectuate a rezultat că, prin condiţiile contractuale impuse la închirierea spaţiului deţinut în locaţie - Clubul Colectiv, inculpaţii Anastasescu George-Alin, Mincu Costin, Gancea Paul-Cătălin au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată).

Totodată, probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpata Niţă Daniela Ioana, în calitate de administrator al S.C. Golden Ideas Fireworks Artists S.R.L., a procurat de la o societate din Bulgaria produse pirotehnice «fântână de scenă», neînsoţite de fişe tehnice, care, în conformitate cu instrucţiunile de utilizare redate în limba bulgară pe eticheta fiecărui produs, dar netraduse, trebuie utilizate numai în spaţiu deschis şi amplasate în poziţie verticală, pe un suport stabil şi plat. De asemenea, nu s-a efectuat un minim instructaj privind modul de folosire al produselor pirotehnice şi noul loc de muncă (incinta Clubului Colectiv), pirotehniştii autorizaţi primind dispoziţia să monteze şi să acţioneze, la data de 30 octombrie 2015, elementele pirotehnice într-un spaţiu închis, respectiv incinta clubului Colectiv, inculpata Niţă Daniela Ioana cunoscând faptul că la evenimentul organizat vor fi prezente numeroase persoane.

Inculpatul Zaharia Viorel s-a deplasat la Clubul Colectiv, unde a procedat, pe 30 octombrie 2015, la montarea elementelor pirotehnice şi realizarea instalaţiei de efecte pirotehnice, fără a lua măsurile de siguranţă pe care legea le impunea, în scopul protejării vieţii, sănătăţii şi mediului.

Toate aceste acţiuni şi omisiuni au condus la producerea incendiului din seara zilei de 30 octombrie 2015 în incinta Clubului Colectiv, care a condus la decesul a 64 de persoane şi, totodată, la vătămarea corporală a unui număr mare de persoane.

Trimiterea în judecată cu privire la infracţiunea de vătămare corporală vizează la acest moment numai actele materiale cu privire la cele 20 de persoane vătămate faţă de care au fost finalizate investigaţiile medico-legale.

Întrucât acţiunile şi omisiunile inculpaţilor Anastasescu George-Alin, Mincu Costin, Gancea Paul-Cătălin şi Niţă Daniela Ioana au fost realizate atât în interesul, cât şi în realizarea obiectului activităţii societăţilor comerciale, s-a dispus, totodată, trimiterea în judecată a persoanelor juridice inculpate, respectiv S.C. COLECTIV CLUB S.R.L. şi S.C. GOLDEN IDEAS FIREWORKS ARTISTS S.R.L., pentru infracţiunile de ucidere din culpă, în formă agravată, având ca urmare decesul mai multor persoane şi vătămare corporală din culpă, în formă agravată, având ca urmare vătămarea mai multor persoane".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb