ALERT Poroşenko: Invazia militară rusă s-a produs în Ucraina

E.D.
Internaţional / 28 august 2014

Poroşenko: Invazia militară rusă s-a produs în Ucraina

Actualizare 20:02 Băsescu: "Putin vrea să facă o Transnistrie mult mai mare în estul Ucrainei"

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, intenţionează să realizeze în estul Ucrainei "o Transnistrie de dimensiuni mult mai mari", ca să blocheze ratificarea Acordului de asociere cu UE şi eventualele demersuri ale Ucrainei de a deveni stat membru NATO, este opinia exprimată în această seară de preşedintele Traian Băsescu.

"Evaluarea noastră este că obiectivul lui Putin e să realizeze o Transnistrie de dimensiuni mult mai mari în Estul Ucrainei, pentru a bloca ratificarea Acordului de asociere cu UE şi eventualele demersuri ale Ucrainei de a deveni stat membru NATO. Rămânem alături de Ucraina, suntem susţinătorii ei şi vom face ceea ce legal putem face", a spus Băsescu.

Şeful statului a repetat ideea că incursiunea armată de astăzi nu reprezintă o invazie: "Ne este cunoscută şi situaţia de la Novoazovsk şi cea din Mariupol, care sunt elemente ce pot fi arătate ca fiind zone în care s-ar găsi militari ai Federaţiei Ruse, dar asta nu înseamnă o mare unitate, ci militari infiltraţi, ca în tot Estul Ucrainei".

Oficialul de la Cotroceni a subliniat că România condamnă acţiunile Rusiei de sprijinire a separatiştilor şi a reafirmat susţinerea ţării noastre pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.

---

Actualizare 19:54 Băsescu: "Este o debalansare a raporturilor de forţe în favoarea separatiştilor"

Preşedintele Traian Băsescu apreciază (după analiza făcută cu MAE, SIE, SRI şi serviciile de informaţii ale Armatei) că evenimentele de astăzi din estul Ucrainei reprezintă "o debalansare a raporturilor de forţe" în favoarea insurgenţilor proruşi, ceea ce va duce la stoparea ofensivei Kievului, dacă statul ucrainean nu îşi menţine capacitatea superioară de luptă.

"În analiza făcuta azi cu MAE, cu serviciile de informaţii ale Armatei, SIE şi SRI (la care au participat cele mai autorizate persoane în analiza situaţiei), deci în baza informaţiilor pe care le-am avut între orele 17 şi 18, putem aprecia că, urmare a escaladării introducerii de tehnică militara şi specialişti, practic se produce o debalansare a raporturilor de forţe în favoarea separatiştilor, ceea ce va duce la stoparea ofensivei ucrainene, dacă statul ucrainean nu ia măsuri de susţinere a capacităţii superioare de luptă de până acum. Evaluarea noastră este că, în momentul de faţă, armata ucraineană se află în dificultate pe frontul din est (Lugansk-Doneţk) şi că mijloace tehnice militare suplimentare sunt necesare", a relatat Băsescu.

---

Actualizare 19:44 Băsescu: "Nu suntem în faţa unei invazii"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în această seară, că recentele evenimente din Ucraina nu pot fi calificate drept "invazie", ci "o escaladare semnificativă a sprijinului acordat de Federaţia Rusă separatiştilor".

Şeful statului a explicat: "România nu apreciază că împotriva Ucrainei s-a produs o invazie. Invazia înseamnă unităţi mari, aviaţie, care invadează un teritoriu. Deci nu suntem în faţa unei invazii. Ceea ce se petrece în estul Ucrainei este o escaladare semnificativă a sprijinului acordat de Federaţia Rusă separatiştilor".

Domnia sa a precizat că sprijinul se manifestă pe două direcţii. În primul rând, este vorba despre infiltrarea de militari specialişti ca ofiţeri de comandă, dar şi specialişti în operarea tehnicii moderne de luptă pe care Rusia o pune la dispoziţia separatiştilor. În al doilea rând, are loc un transfer "tot mai masiv" a tehnicii de luptă de ultimă generaţie către insurgenţi, ceea ce "obligă la transferul de specialişti care să o opereze", susţine Băsescu.

---

Actualizare 18:16 Şedinţă de urgenţă la Cotroceni, pe tema crizei din Ucraina

O şedinţă de urgenţă pe tema crizei din Ucraina are loc la această oră la Palatul Cotroceni, potrivit surselor din presă. De obicei, la astfel de reuniuni participă şefii structurilor de securitate.

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a declarat astăzi că ar fi necesară convocarea unei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în legătură cu situaţia din Ucraina.

Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte de urgenţă la ora 19, după ce Ucraina a acuzat Rusia de invazie.

---------

Actualizare 17:18 Rubla ajunge la cel mai scăzut nivel din martie

Rubla rusească a căzut la cel mai scăzut nivel faţă de dolar din martie, după ce Preşedintele Ucrainei Petro Poroşenko a afirmat că forţele ruseşti au invadat Ucraina, transmite Reuters.

La ora locală 12:20, rubla valora 36,66 faţă de dolar, în scădere cu 1,35 de procente în şedinţa de tranzacţionare de astăzi, atingând cel mai scăzut nivel din 18 martie.

--------

Actualizare 15:16 Ucraina a convocat Consiliul de Securitate

Ucraina a convocat astăzi Consiliul de Securitate şi Apărare, iar preşedintele Petro Poroşenko şi-a amânat vizita în Turcia, după ce forţe armat ruseşti ar fi pătruns în ţară prin sud-est, cucerind oraşul de importanţă strategică Novoazovsk (port la Marea Azov), din regiunea Doneţk, informează Reuters.

Consiliul a anunţat pe Twitter că şi alte părţi ale sud-estului Ucrainei au intrat sub controlul forţelor ruse, care organizează o contraofensivă, alături de insurgenţi, împotriva localităţilor Ilovaisk şi Şahtarsk, din estul oraşului Doneţk. Instituţia a menţionat că trupele Kievului s-au retras din Novoazovsk "ca să-şi salveze vieţile" şi au început să se regrupeze în Mariupol, alt oraş-port al regiunii Doneţk, situat la 47 km vest de Novoazovsk. 

 

---

Actualizare 14:32 Corlăţean: "S-ar impune convocarea CSAT pe situaţia din Ucraina"

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, azi, că s-ar impune convocarea CSAT în contextul ultimelor evenimente din Ucraina, dar a subliniat că acesta este atributul preşedintelui, transmit surse din presă.

Întrebat dacă se impune convocarea CSAT în urma evenimentelor din estul Ucrainei, Titus Corlăţean a precizat că, deşi nu este un risc de securitate direct la adresa României, "s-ar impune" o convocare a CSAT.

"E atributul preşedintelui, e cazul să anunţe Preşedinţia", a mai spus Corlăţean.

Ucraina a cerut joi Uniunii Europene să îi acorde un "ajutor militar de anvergură" în urma unei "invazii ruse nedisimulate", conform ambasadorului ucrainean la UE, Konstiantin Eliseiev, citat de AFP.

"Facem apel la o sesiune extraordinară a Consiliului European, la 30 august, pe tema Ucrainei (...). Ajunge cu conivenţa şi calmarea agresorului. Solidaritatea trebuie să se materializeze prin sancţiuni semnificative şi un ajutor militar şi tehnic de anvergură", a declarat Eliseiev, potrivit paginii de Facebook a ambasadei ucrainene la UE.

Kievul a afirmat azi că "trupe ruse" au preluat controlul asupra oraşului frontalier strategic Novoazovsk, situat la 100 de kilometri sud de bastionul rebel Doneţk, unde au avut loc confruntări violente în ultimele zile.

-------

Actualizare 14:07 Poroşenko: Invazia militară rusă s-a produs în Ucraina

Invazia militară rusă s-a produs în Ucraina, transmite azi Reuters, care citează site-ul preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko.

Agenţia de ştiri relatează că Poroşenko şi-a anulat vizita de lucru în Turcia din cauza "invaziei ruse" iar motivul acestei decizii a fost "deteriorarea rapidă a situaţiei" în Ucraina.

Totodată, Poroşenko a convocat o reuniune de urgenţă a Consiliului securităţii şi apărării ţării pentru a decide următorii paşi.

---------

Actualizare 08:55 ONU: Numărul morţilor în confruntările din estul Ucrainei s-a dublat într-o lună

Confruntările dintre armată şi rebeli proruşi în estul Ucrainei s-au soldat începând din aprilie cu moartea a cel puţin 2.220 de civili şi militari, dintre care 1.200 au fost ucişi în ultima lună, potrivit unui raport al ONU.

Acest raport, realizat de o misiune subordonată Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, este deja al cincilea cu privire la situaţia din Ucraina de la începutul crizei.

Raportul se referă la perioada 16 iulie-17 august, când au fost înregistraţi, de asemenea, 5.956 de răniţi.

"Bilanţul total s-a dublat comparativ cu raportul precedent, publicat în urmă cu o lună", a subliniat Înaltul Comisariat.

La 26 iulie, bilanţul estimat de biroul Înaltului Comisar era de 1.129 de morţi.

Bilanţul include victimele înregistrate în rândul forţelor armate, grupărilor armate şi al populaţiei civile.

ONU a denunţat în repetate rânduri utilizarea de armament greu, de către separatiştii proruşi şi armata ucraineană, în zonele locuite, afirmând că informaţiile privind intensificarea luptelor în regiunile Doneţk şi Lugansk sunt extrem de alarmante.

------

Un sistem de rachete antiaerian rus de tip Panţir S1, numit şi SA-22, a fost detectat în regiunea de est a Ucrainei, aflată sub controlul separatiştilor proruşi, a anunţat ieri un diplomat al NATO, citat de AFP.

Sistemul "SA-22 este în prezent în zonă", a afirmat acest diplomat, sub protecţia anonimatului, reamintind că un alt tip de rachete, SA-11 sau Buk, este suspectat că ar fi la originea tirului care a cauzat prăbuşirea unui avion al Malaysia Airlines pe 17 iulie, soldată cu 298 de morţi.

Sistemele de rachete Panţir S1 (sau SA-22 în clasificarea NATO) sunt capabile să atingă orice ţinte aeriene pe o rază de 20 de kilometri şi la o altitudine de 15 kilometri. Ele pot viza patru ţinte simultan, iar rachetele lor pot atinge o viteză de 1.300 de metri pe secundă.

Diplomatul a evocat, de asemenea, "informaţii ucrainene credibile", afirmând că "în Ucraina au loc incursiuni ale trupelor ruse".

Moscova a "pus capăt ambiguităţilor, devenind mai deschisă" în ce priveşte susţinerea sa acordată rebelilor, a apreciat el.

"Doar că, oficial, ruşii nu revendică" aceste acţiuni, a adăugat diplomatul.

Casa Albă a apreciat luni că "incursiunile militare" ale Rusiei pe teritoriul Ucrainei constituie o "escaladare semnificativă" a conflictului din această ţară.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a respins aceste acuzaţii, denunţând un "război informaţional".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Au luat-o-n barba de la rebelii care lupta pentru o cauza normala, viata proprie si a familiei (in fata neo-nazistilor sustinatori ai lui Bandera) si al agoniselii de-o viata, dar si un pic de patriotism strict zonal, si de ce nu o melancolie dupa evenimentele din '41-'45, iar cei din armata regulata nu au nicio motivatie in a lupta, exceptie fac formatiunile nationaliste, ura viscerala pentru rusofoni, si de mercenari, care lupta cit timp sunt platiti la nivelul cerut.

    "Un sistem de rachete antiaerian rus de tip Panţir S1, numit şi SA-22, a fost detectat în regiunea de est a Ucrainei, aflată sub controlul separatiştilor proruşi" - dar cauzele ce au dus la tragedia MH17 nu au detectat, nici cei de la turnul de control trafic civil, nici cei de la radare civile si militare, dar nici "pre'tenii" cu sateliti "plasati exact deasupra zonei cu pricina" si care ne arata desene animate cu Bugs Bunny ! Ba nu stiu care "coloana de blindate".. ba nu stiu ce parasutisti in exercitiu sunt trecuti la "marea invazie" !

    1. Nu stiu de ce ne agitam noi ca oricum nu ne dau CERNAUTIUL inapoi. UKRAINA e un stat artificial construit de Hrusciov care a inglobat teritorii de peste tot ,inclusiv de la rusi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb