Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au admis astăzi o cerere a primarului suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, de înlocuire a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată pentru luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani, informează surse din presă.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Vanghelie are mai multe obligaţii: să nu depăşească limita teritorială a judeţului Ilfov şi a municipiului Bucureşti, decât cu încuviinţarea instanţei; să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi, de martori, experţi şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele; să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
Decizia de astăzi a Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.
Iniţial, Vanghelie a fost arestat preventiv în luna martie, după care a fost eliberat pe 10 iulie şi plasat în arest la domiciliu.
Fostul primar al sectorului 5 a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea a nouă infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte infracţiuni de spălare de bani.