Alesonor a inceput dezvoltarea zonei Amber Forest Agora

M.C.
Miscellanea / 25 ianuarie 2023

Alesonor a inceput dezvoltarea zonei Amber Forest Agora

Alesonor anunţă demararea dezvoltării Amber Forest Agora, zona din cadrul proiectului care cuprinde facilităţile comerciale şi de petrecere a timpului liber, medicale, educaţionale şi sportive, prin demararea discuţiilor cu potenţiali comercianţi şi parteneri pentru închirierea spaţiilor comerciale, conform unui comunicat remis redacţiei.

Pe lângă încheierea parteneriatului cu Pescariu Sports pentru dezvoltarea zonei sportive din cadrul Agora la finalul anului 2022, Alesonor a semnat la începutul acestui an primele contracte de închiriere în zona comercială.

Potrivit sursei citate, Agora Amber Forest va fi construit pe o suprafaţă de 42.000 mp şi va include: o gamă largă de facilităţi sportive şi de agrement dezvoltate pe o suprafaţă de 12.000 mp (terenuri de tenis, padel, baschet, piscină pentru relaxare, piscină semi-olimpică, un centru spa şi o sală de fitness), şcoală, grădiniţă şi afterschool pe un teren de 15.000 mp, cinema în aer liber, zona comercială cu 7.000 mp utili pentru cafenele, restaurante, piaţă, supermarket, brutărie şi magazine, hub pentru birouri, servicii medicale, peste 500 de locuri de parcare.

Toate facilităţile comerciale, precum şi experienţele sociale, sportive şi recreative, educaţionale şi medicale din cadrul suburbiei verzi vor fi disponibile membrilor comunităţii Amber Forest, cât şi celor care nu locuiesc în comunitate, dar îşi doresc să aibă acces la facilităţi şi servicii de înaltă calitate concepute pentru un stil de viaţă modern. Zona comerciala va avea o suprafaţă de 7.000 mp utili, va fi construită pe o suprafaţă de 15.000 mp şi va include piaţă, supermarket, brutărie, cafenele, restaurante, magazine etc. Discuţiile cu primii parteneri pentru spaţiile comerciale au început, fiind căutate facilităţi care să răspundă nevoilor unei comunităţi complete, dezvoltată urmând conceptul de oraş de 15 minute, subliniază sursa citată.

"Dezvoltarea unor proiecte rezidenţiale care să ofere acces la diferite activităţi la o distanţă de 15 minute de mers pe jos sau cu bicicleta de casă într-un mediu plăcut, sigur, cu spaţii verzi şi viaţă socială complexă vor predomina în viitor. Am creat Amber Forest AGORA în jurul acestui concept de "oraş de 15 minute" şi reuşim astfel să îmbunătăţim calitatea vieţii din jurul reşedinţelor. Mai mult decât atât, Amber Forest se află în zona Pipera-Tunari-Otopeni, care are mare nevoie de servicii de calitate atât pentru recreere, socializare, cât şi sportive şi educative, iar locuitorii din această zonă şi nu numai, pot beneficia de Agora Amber Forest.

Lansăm acum invitaţia tuturor partenerilor care doresc să adere la misiunea noastră şi împreună să dezvoltăm o comunitate sustenabilă care integrează toate facilităţile pentru un stil de viaţă împlinitor.", a declarat Alex Skouras, Managing Partner Alesonor

Suburbia verde Amber Forest se dezvoltă în faze până în anul 2026, iar primele vile vor fi livrate în 2023. În 2024, vor fi livrate zona comercială, facilităţile sportive şi de agrement, parcul, dar şi drumul de acces care conectează complexul cu centura.

"Pentru confortul membrilor comunităţii, am ales să dezvoltăm infrastructura proprie şi în acelaşi timp să constuim o şosea cu 4 benzi care va lega str. 1 Decembrie de centura oraşului, care va fi donată primăriei Tunari.", a completat Alex Skouras, Managing Partner Alesonor

Amber Forest, prima suburbie completă din România, cuprinde aproape 500 vile verzi şi peste 200 apartamente verzi, dezvoltate pe 31 de hectare, cu doar 15% din suprafaţă construită, având cel mai mic coeficient de utilizare a terenului.

Aproape 400 de locuinţe verzi Amber Forest au fost deja vândute.

Suburbia Amber Forest oferă peste 20 de tipuri de vile începând cu 2 dormitoare şi, de asemenea, 14 tipuri de apartamente începând cu 2 camere, în clădiri joase, răspunzând multiplelor nevoi şi preferinţe. Preţul pentru vilele verzi cu 2 dormitoare care mai sunt disponibile începe de la 221.000 euro plus TVA. Preţul apartamentelor verzi cu 2 camere începe de la 115.000 euro plus TVA, se menţionează în comunicat.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb