Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Alexandru Nazare, a participat astăzi, la Bruxelles, la întrunirea Consiliului pentru Transport, Telecomunicaţii şi Energie al Uniunii Europene, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.
Agenda întrevederii a cuprins temele cele mai importante pentru spaţiul de transport european.
"Am adus astăzi o contribuţie foarte importantă la dezvoltarea viitoare a infrastructurii din România. După negocieri foarte lungi şi foarte dificile cu Comisia pe perioada ultimului an şi jumătate am impus în sfârşit astăzi trasee ale reţelelor TEN-T care sprjină direct dezvoltarea noastră economică şi de infrastructură din perioada următoare", a afirmat ministrul.