Alexandru Păunescu, BNR: "Cu informaţiile pe care le-au avut la dispoziţie, băncile puteau fi un pic mai diligente"

Cornel Dinu: Aş vrea să ne spuneţi cât de mult poate contribui CSLB la conştientizarea importanţei pe care o are o bună administrare a banilor?

Alexandru Păunescu: Conştientizarea pleacă de la educaţie. Până la urmă ce înseamnă educaţia financiară? Este capacitatea unui consumator de a evalua produsele care îi sunt puse la dispoziţie şi a decide (cu nişte informaţii medii) ce produs îi se potriveşte cel mai bine. Până la urmă, instituţia financiară este cea care trebuie să îi pună la dispoziţia consumatorului nişte informaţii minimale cu privire la produsul vândut. Doar că este la fel de important ca respectivul consumator să meargă cu câteva elemente dinainte. Să ştie ce presupune un contract de credit, de exemplu.

Dacă ne raportăm la legislaţia existentă, vorbim de imprevizibilitate. Adică lucrurile nu mai stau la fel cum stăteau când s-a încheiat contractul respectiv. Această imprevizibilitate trebuie să fie analizată cu atenţie de consumatori: într-o perioadă atât de lungă de timp (până la 30 de ani) se poate întâmpla inclusiv modificarea majoră a situaţiei economice generale, pentru că un credit ipotecar, de pildă, poate traversa mai multe cicluri economice. Dar şi banca, pe cealaltă parte, trebuie să fie conştientă de faptul că la un moment dat consumatorul, aflându-se într-o situaţie neprevăzută, o să aibă nevoie de sprijinul ei pentru a putea să deruleze în continuare creditul.

Şi atunci există acele variante pe care consumatorii le-au accesat prin CSALB de atâta timp: de re-eşalonare, rescadenţare, reducerea unor costuri. Că vorbim de comisioane, inclusiv diminuarea soldului principalului, creditului şi aşa mai departe. Sunt situaţii în care cele două părţi trebuie să re-echilibreze contractul, care nu se dezechilibrează ca urmare a acţiunii uneia dintre cele două părţi, ci pentru că se întâmplă de multe ori situaţii neprevăzute dpentru ambele părţi. Dacă vă aduceţi aminte, acum câţiva ani, unele instituţii ale statului spuneau că băncile au înrobit consumatorii. Dându-le un credit, banca i-a transformat în robi. Oamenii nu sunt robii băncilor, ci ai propriilor bunuri pe care le-au achiziţionat cu creditele respective.

Din fericire, de la înfiinţarea acum opt ani a CSALB, lucrurile s-au schimbat radical: dacă la început consumatorii veneau cu o abordare destul de agresivă, aruncând vina exclusiv asupra băncilor pentru că li se întâmpla, în momentul acesta vin să negocieze cu băncile în cadrul CSALB.

Cornel Dinu: Dacă în perioada 2006-2008 oamenii au fost euforici pentru că voiau să se ridice peste nivelul la care trăiseră până atunci, după criza financiară din 2008, achiziţiile de case, creditele ipotecare s-au făcut mult mai responsabil...

Alexandru Păunescu: Între 2006-2008 a fost o problemă legată mai degrabă de experienţa pe care o aveam imediat după perioada comunismului. Practic, nu am existat pe piaţa capitalistă, nu am avut economie de piaţă mai bine de 50 de ani.

Primele credite ipotecare s-au acordat undeva în 2001-2002. În anii de creditare euforică era mai degrabă o necesitate de a reduce decalajele între noi şi vesticii care au avut jumătate de secol la dispoziţie să îşi dezvolte propria persoană şi avuţia. Era vorba de lipsa unei experienţe mai degrabă decât lipsa de educaţie financiară. Experienţa de a avea un credit, posibilitatea, capacitatea de a lua o casă. Deci este cumva justificabilă abordarea consumatorului.

N-aş putea să spun că a fost la fel de justificabilă maniera de abordare din partea băncilor. În această euforie toată lumea a mers pe creştere. Băncile voiau să câştige cotă de piaţă, au apărut creditele date în franci elveţieni şi părea că este o variantă mult mai avantajoasă pentru consumatori şi nu pe termen scurt, ci pe termen lung. Nu s-a gândit nimeni că la un moment dat Banca Elveţiei o să schimbe politica monetară şi că se vor devaloriza foarte puternic leul şi alte valute în raport cu francul.

După criza financiară vina a fost plasată doar asupra băncilor, iar lucrurile au luat-o pe o pantă populistă. De fapt, nu vina, ci responsabilitatea era de ambele părţi. Este adevărat că băncile ar fi avut posibilitatea, cu informaţiile pe care le-au avut la dispoziţie, să fie un pic mai diligente. Vă aduceţi aminte de celebrele reclame la creditele cu buletinul pentru care nu conta dacă aveai adeverinţă de venit.

Primeai prin cutia poştală fel de fel de carduri de credit, produse care sunt destinate mai ales persoanelor cu venituri ridicate. Funcţionalitatea în sine a cardului de credit nu era explicată suficient de către bănci. A trebuit să avem parte de experienţa capitalismului pentru ca lucrurile să se cristalizeze. Eu mi-aduc aminte că undeva prin anii 2000 vorbeam cu nişte prieteni din Grecia care îmi spuneau că au cumpărat o maşină de spălat şi un televizor cu rate fără dobândă. La noi băncile nu ofereau aceste produse la momentul respectiv.

Cornel Dinu: Cum s-a schimbat abordarea băncilor în aceşti ani şi ce au învăţat ele în urma colaborării cu CSALB?

Alexandru Păunescu: A fost o perioadă destul de lungă de timp în care CSALB a trebuit să câştige încrederea ambelor părţi. Eu, la acel moment, în calitate de coordonator al întregului proiect, mă aşteptam ca începutul să fie dificil. În primul rând, ideea de conciliere, de negociere, de compromis, era ceva destul de exotic în perioada maximă de conflict, în anii 2015-2016. Faptul că Banca Centrală a fost prezentă în proiectul CSALB a reprezentant o prezumţie de încredere. Cu toate acestea, trebuia dovedit faptul că CSALB este viabil, că poate să ofere o soluţie şi să reprezinte o variantă clară faţă de instanţă. În primul rând trebuia să câştigăm credibilitate, iar acest lucru s-a întâmplat în primul rând datorită reputaţiei conciliatorilor: profesori la facultatea de Drept, avocaţi, foşti judecători, au susţinut şi au dat încredere acestui proiect.

Cornel Dinu: Dar pentru un consumator ce ar trebui să însemne CSALB şi cum îl poate ajuta această instituţie?

Alina Radu: Practic, chiar acolo unde un consumator nu ar avea câştig de cauză în instanţă, pentru că, de exemplu, contractul este corect făcut prin raportare la legislaţia care este acum în vigoare cu privire la protecţia consumatorului, rămâne deschisă posibilitatea de a obţine beneficii în cadrul CSALB, în urma negocierii cu banca.

S-a constatat acest lucru şi în cazul creditelor în CHF. Consumatorii au văzut că şi pe această chestiune nu este ceva alb sau negru. Băncile au venit cu nişte soluţii, unii consumatori au acceptat acele propuneri, iar alţii au mers în instanţă. Însă, în instanţă au fost sentinţe diverse, unele în favoarea consumatorilor, altele în favoarea băncilor.

Ceea ce pot observa în ultimul timp este că sunt consumatori care îşi definesc bine nevoile lor financiare când se adresează CSALB, dar nu ştiu cum să abordeze banca. Şi atunci intervine sarcina noastră să vedem cum traducem pentru banca nevoile pe care le au consumatorii, astfel încât să-i putem ajuta.

În ultima vreme am avut multe discuţii cu consumatorii în care spuneau că dacă nu primesc înţelegere de la banca cu care au contract, îşi vor refinanţa împrumutul la o altă bancă şi vor pleca de la instituţia de credit care s-a arătat inflexibilă la nevoile lor. Suntem la momentul în care transparenţa şi dialogul cu clienţii este crucial pentru o bancă. Pe de altă parte sunt şi persoane care, deşi nu au nevoi reale, încearcă un pic să profite şi să exploateze contextul.

Cornel Dinu: Aţi spus în mai multe rânduri că CSALB îşi doreşte ca judecătorii să recomande părţilor implicate într-un proces o înţelegere amiabilă, în afara instanţelor de judecată. De câte procese au fost degrevate instanţele de judecată datorită negocierilor în cadrul CSALB?

Alexandru Păunescu: Cifrele s-au dublat de la an la an. Sunt în ultimii trei ani peste 500 de dosare care au venit din instanţă şi s-au soluţionat amiabil la CSALB. Noi sperăm să crească această cifră şi pentru asta le cerem judecătorilor concursul, mai ales că este şi în avantajul lor să scape de o parte din dosarele cu care sunt împovăraţi. Este foarte important ca oamenii care se adresează instanţei să afle din partea judecătorilor că există posibilitatea soluţionării alternative.

Dacă vorbim deja de nişte dosare care sunt într-un stadiu avansat de soluţionare în instanţe, nici băncile nu au neapărat un interes, pentru că sunt foarte aproape de sentinţă în acele cazuri. Dar, dacă un litigiul este într-un stadiu incipient, au şi ele interesul să-l soluţioneze amiabil, din cauza costurilor pe care le implică un proces. Ne dorim ca băncile să-şi facă o analiză a litigilor şi să vadă în care dintre ele pot să se înţeleagă cu consumatorii şi să-i cheme ele însele către conciliere. Iată că în peste 500 de situaţii băncile au reuşit să înlocuiască lupta din instanţă cu beneficiile aduse de încrederea câştigată din partea consumatorilor. Noi nu vorbim de o obligaţie pentru magistraţi în a le aduce la cunoştinţă părţilor că există CSALB. Vorbim de sfatul pe care aceştia îl pot da părţilor că se poate rezolva şi aşa un litigiu, de manieră amiabilă.