ALEXANDRU RAFILA: "50.000 de cutii de Molnupiravir pentru pacienţii cu COVID-19 vor ajunge luni în ţară"

G.B
Miscellanea / 27 ianuarie 2022

Alexandru Rafila

Alexandru Rafila

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că astăzi vor ajunge în ţară 50.000 de cutii de Molnupiravir, medicament inovativ antiviral, care se administrează pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, potrivit Agerpres.

"Luni va sosi în România o cantitate de 50.000 de cutii de medicament inovativ antiviral - Molnupiravir. Am reuşit să facem acest lucru. Din păcate, cu cei de la Pfizer nu am reuşit, ne-au pus nişte condiţii comerciale şi un contract tipic din Statele Unite, care e foarte greu adoptat în România. Vă dau un singur exemplu, care cred că ar crea foarte multe rezerve, în primul rând pacienţilor: crearea unui fond naţional care să despăgubească eventualele victime ale administrării acestui tratament. Vă daţi seama că o astfel de chestiune nu avem cum să facem şi e foarte de greu de instrumentalizat, mai ales că nu sunt precizări legate de dimensiunea acestui fond", a afirmat Rafila joi, înaintea şedinţei de guvern.

Ieri, ministrul Rafila preciza că a încheiat contractul şi a stabilit ultimele detalii privind livrarea acestui produs.

"Am încheiat contractul, am semnat şi am stabilit ultimele detalii privind livrarea primului dintre cele două produse inovative, Molnupiravir, mă refer la cel care se administrează pacienţilor cu risc crescut, simptomatici, în centrele de evaluare sau în spitale", spunea ministrul.

El arăta că acest lucru va avea un impact favorabil în ceea ce priveşte scăderea presiunii pe secţiile de terapie intensivă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cu medicatia! Din 4 oameni prezenti in farmacie 2 vor sa cumpere teste de covid.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb