ALEXANDRU RAFILA: "Ne găsim într-o situaţie limită "

A.B.
Miscellanea / 17 martie 2021

"Ne găsim într-o situaţie limită "

Medicul Alexandru Rafila a afirmat, miecuri seară, că, dacă va continua creşterea zilnică a numărului de cazuri de coronavirus în perioada următoare, se va ajunge la depăşirea capacităţii în secţiile de Terapie Intensivă, conform News.ro.

"Ne găsim într-o situaţie limită", afirmă Rafila, referindu-se, însă, şi la judeţele unde se fac foarte puţine teste. "Am putea să avem o radiografie mai apropiată de adevăr", susţine medicul, dacă Direţiile de Sănătate Publică şi-a face treaba.

"În ceea ce priveşte testarea, dacă Direcţiile de Sănătate Publică care nu reuşesc să testeze decât un număr mic de persoane şi-ar face treaba şi, în mod evident, n-am mai ajunge la doar zeci de cazuri pe zi testate în unele judeţe, atunci am putea să avem şi o radiografie mai apropiată de adevăr, pe de o parte, şi pe de altă parte şi o identificare activă a focarelor, şi eventual măsuri de sănătate publică sau non-farmacologice care să limiteze extinderea bolii. Noi nu putem să luptăm cu extinderea bolii dacă nu ştim cazurile, iar accesibilitatea la testare este importantă. Am auzit o propunere - sigur, ea poate fi aplicată, să se testeze la farmacii. E foarte bine, dar cred că şi cabinetele medicilor de familie ar putea să constituie un loc unde oamenii să se testeze. Ei se testează acasă pentru că n-au unde să se testeze, să fim serioşi, nu merge nimeni Unitatea de Primiri Urgenţe, la un spital, dacă are o simptomatologie, să spunem, discretă şi atunci lucrurile scapă de sub control", a declarat medical Alexandru RAfila, miercuri seară, la B 1 TV.

Acesta a pecizat că oamenii care se testează acasă nu trebuie blamaţi, pentru că nu li s-au oferit alternative.

"Dacă nu le dai oamenilor soluţii, e foarte uşor să îi învinovăţeşti", a afirmat RAfila.

El consideră că suntem "într-o situaţie limită".

"Evident, ne găsim într-o situaţie limită. Gândiţi-vă la o evoluţie cu o creştere de 20% a mediei în fiecare săptămână, media zilnică mă refer, am avut 4.000, 5.000, 6.000 de cazuri acum şi probabil dacă va mai creşte aşa câteva săptămâni, evident că va fi depăşită capacitatea de îngrijire în Terapie Intensivă. Eu vă spun în Bucureşti care e situaţia şi e la limită: avem mulţi pacienţi care ar trebui să fie la ATI la Balş şi nu au unde să meargă", a mai afirmat Alexandru Rafila.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb