ALEXANDRU RAFILA: "TIR-urile ATI nu sunt făcute să trateze săptămâni sau luni pacienţii"

S.B.
Miscellanea / 16 aprilie 2021

"TIR-urile ATI nu sunt făcute să trateze săptămâni sau luni pacienţii"

Medicul Alexandru Rafila, deputat PSD, a declarat, joi seară, că unităţile mobile de terapie intensivă, aşa zisele TIR-uri ATI, nu sunt făcute să trateze pacienţii timp de mai multe săptămâni sau chiar luni, ci sunt pentru momentele în care există un vârf de cazuri în secţiile ATI din spitale, informează news.ro.

"Aceste TIR-uri nu sunt făcute să trateze săptămâni sau luni pacienţii. Aici trebuie să cădem de acord cu toţii. Aceste TIR-uri trebuie să preia pentru o scurtă perioadă de timp un vârf, adică se acumulează cazurile la ATI şi am la un moment dat o săptămână sau zece zile o perioadă critică şi le folosesc, după care mă întorc în secţiile de spital. Asta e conduita corectă. Problema e că neexistând această viziune, această organizare a sistemului de sănătate încât majoritatea spitalelor din România să aibă circuite separate pentru pacienţii infectaţi cu COVID şi să existe inclusiv o coordonare la nivel judeţean a spitalelor, care să preia cazurile mai mult sau mai puţin grave, s-a ajuns probabil la această soluţie", a declarat Alexandru Rafila la B1 TV, joi seara.

Rafila a mai precizat că asistenţa medicală este responsabilitatea Ministerului Sănătăţii.

"Dar, din nou vă spun, asistenţa medicală de terapie intensivă şi în general a oamenilor din România este responsabilitatea Ministerului Sănătăţii care putea să spună, strategia noastră nu este legată de utilizarea acestor TIR-uri, le folosim maxim o săptămână. La nivelul acesta aş aduce discuţia. În mod evident, nu poţi să pui pacient după pacient în aceste TIR-rui, luni de zile. Este impropriu şi intervenţia medicală este dificilă şi pentru personalul care lucrează aici", a declarat Rafila.

Trei pacienţi au murit, luni seară, după o defecţiune la instalaţia de oxigen a unităţii mobile de terapie intensivă de la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti.

Mai multe cadre medicale au reclamat diferite defecţiuni la toate TIR-urile ATI care funcţionează în România.

Unităţile mobile de terapie intensivă folosite de aproximativ 10 luni pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2 sunt considerate utile de unii, în timp ce alţii susţin că o astfel de unitate poate fi utilizată doar temporar şi pe perioade scurte. La Ploieşti, medicii au avut "tot timpul" probleme cu TIR-ul ATI, iar câteva săptămâni acesta a fost nefuncţional, după ce instalaţia de climatizare a cedat. La Piteşţi, unitatea mobilă a fost un real ajutor, consideră autorităţile. Spitalele din ambele oraşe au trimis, între timp, TIR-urile la Bucureşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb