Preşedintele PNL, Theodor Stolojan, a declarat, sîmbătă, la Zalău, că Alianţa D.A. va desemna, în cursul lunii septembrie, persoana care va ocupa funcţia de primministru, în varianta în care PNL şi PD vor cîştiga alegerile parlamentare, informează Rompres.
Theodor Stolojan a spus că în acest moment există mai multe persoane care se află în discuţie pentru funcţia de premier, dar a refuzat să spună vreun nume. Preşedintele PNL a adăugat că o dată cu desemnarea persoanei respective va fi prezentat şi programul de guvernare, în care se vor regăsi măsurile pe care PNL şi PD le-au anunţat şi în campania electorală pentru alegerile locale.
Printre acestea, Theodor Stolojan a amintit de reducerea substanţială a fiscalităţii şi de o mai mare disciplină fiscală, de schimbarea radicală a politicii care vizează agricultura, prin eliminarea subvenţiilor ca ajutoare sociale şi prin folosirea lor pentru achiziţionarea de utilaje, şi de restabilirea funcţionalităţii sistemului de asigurări sociale.
În ce îl priveşte, în cazul în care va fi ales preşedinte al ţării, Theodor Stolojan a spus că una dintre principalele măsuri pe care le va lua va viza lupta împotriva corupţiei, pe care o va supune atenţiei CSAT, pentru că ea reprezintă cel mai mare pericol pentru România şi o problemă de securitate naţională.
El a spus că şi preşedintele Ion Iliescu a sesizat această problemă, dar a abandonat-o în momentul în care şi-a exprimat dorinţa de a reveni în PSD.
Preşedintele PNL a fost prezent, sîmbătă, în judeţul Sălaj, unde a vizitat două obiective economice, a avut o întîlnire cu reprezentanţii sindicatelor şi a fost prezent în cinci localităţi.