ALINA GORGHIU:  "România a obţinut rezultate tangibile pentru recunoaşterea relevanţei strategice a zonei Mării Negre"

F.D.
Politică / 6 septembrie 2022

"România a obţinut rezultate tangibile pentru recunoaşterea relevanţei strategice a zonei Mării Negre"

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu a declarat, astăzi, în cadrul reuniunii anuale a diplomaţiei, că România a acţionat cu determinare la nivel politic, diplomatic şi economic şi a obţinut rezultate tangibile pentru recunoaşterea relevanţei strategice a zonei Mării Negre pentru securitatea euroatlantică, potrivit News.ro.

"Îmi face o deosebită plăcere să particip, în premieră, la deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române. Îi mulţumesc, pe această cale, ministrului afacerilor externe, domnul Bogdan Aurescu, pentru invitaţia adresată. Doresc să felicit membrii corpului diplomatic şi consular al României care, în pofida provocărilor din ultimii ani, continuă să rămână dedicaţi obiectivului fundamental de protejare şi promovare a valorilor, intereselor şi obiectivelor României şi ale cetăţenilor români de pretutindeni. Graţie profesionalismului şi eforturilor dumneavoastră, avem un serviciu diplomatic pro-activ şi eficient, profund angajat în realizarea angajamentelor asumate în plan bilateral şi multilateral, cu rezultate valoroase în promovarea şi apărarea obiectivelor naţionale", a transmis preşedintele interimar al Senatului.

Alina Gorghiu a afirmat că "suntem martorii unor transformări profunde ale mediului internaţional de securitate, marcat de un spectru larg de tensiuni şi riscuri, evoluţii imprevizibile şi o competiţie sistemică a puterilor asertive şi regimurilor autoritare".

"Ameninţările actuale la adresa stabilităţii şi predictibilităţii sistemului internaţional sunt multidimensionale. Cea mai mare ameninţare la adresa ordinii globale, a păcii, securităţii şi stabilităţii spaţiului euroatlantic rămâne războiul brutal, nejustificat, purtat de Rusia împotriva Ucrainei. În acest context, tematica Reuniunii Diplomaţiei Române din acest an este extrem de relevantă şi aplicată, oferind prilejul unei evaluări aprofundate a noii realităţi geopolitice şi a unei dezbateri constructive privind răspunsul diplomatic la noile provocări de securitate, astfel încât să putem continua eforturile deja consacrate de consolidare a rezilienţei strategice a ţării noastre", a arătat Gorghiu.

Preşedintele interimar al Senatului menţionează că "România a demonstrat că este un promotor ferm al valorilor democratice, un stat puternic angajat în promovarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, a dreptului internaţional, a ordinii internaţionale bazate pe reguli şi a multilateralismului eficient".

"A arătat, de asemenea, că este un partener de încredere şi predictibil, un vector dinamic al stabilităţii şi prosperităţii în plan regional, un actor care participă activ la promovarea relevanţei strategice a Mării Negre şi la asigurarea securităţii euroatlantice. Summitul de la Madrid a luat decizii istorice în sprijinul consolidării securităţii şi apărării pe Flancul Estic al NATO şi în regiunea Mării Negre, obiective urmărite şi promovate activ de ţara noastră şi care au fost îndeplinite în integralitate. România a acţionat cu determinare la nivel politic, diplomatic şi economic şi a obţinut rezultate tangibile pentru recunoaşterea relevanţei strategice a zonei Mării Negre pentru securitatea euroatlantică. Noul Concept Strategic al NATO confirmă fără echivoc, pentru prima dată într-un document programatic Aliat, importanţa Mării Negre drept zonă strategică de interes pentru comunitatea euroatlantică, asigurând o vizibilitate fără precedent regiunii din care facem parte", a mai spus ea/

Potrivit acesteia, "materializarea cu succes a demersurilor statului român în plan extern a fost posibilă datorită eforturilor coordonate depuse de Preşedinţia României şi Ministerul Afacerilor Externe, în ultimii 8 ani, şi care au contribuit la structurarea unui parteneriat stabil şi funcţional, orientat spre rezultate".

"În actualul context al evoluţiilor la nivel global, caracterizat de un grad crescut de dinamism şi volatilitate, acţiunea diplomatică necesită cunoaşterea aprofundată a competiţiei geopolitice, reflecţie strategică atât la nivel naţional, cât şi în cadrul UE şi NATO, perfecţionarea mecanismelor de gestionare a situaţiilor de criză, adaptare şi anticipare continuă, soluţii inteligente, rapide şi eficiente. În acelaşi timp, presupune continuarea eforturilor de consolidare a relaţiilor cu statele membre UE şi NATO, cu ţările din vecinătate, cu partenerii strategici şi actorii externi care împărtăşesc viziuni similare cu ţara noastră pentru a apăra interesele strategice care ne unesc", a mai spus preşedintele interimar al Senatului.

Alina Gorghiu a precizat că împreună cu aliaţii şi partenerii noştri, avem obligaţia de a formula un răspuns diplomatic coerent şi consistent la testele majore cu care ne confruntăm, pe baza angajamentelor asumate, dar şi a solidarităţii şi voinţei de acţiune comună de care am dat dovadă atât în contextul pandemiei de Covid-19, cât şi al invaziei Federaţiei Ruse din Ucraina.

"Creşterea profilului şi rolului ţării noastre în cadrul Uniunii Europene, respectiv al Alianţei Nord-Atlantice şi consolidarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii constituie pilonii acţiunii României în plan internaţional. Interesul consecvent al ţării noastre pentru întărirea relaţiilor transatlantice rămâne o constantă a politicii externe a României, esenţială pentru susţinerea solidarităţii şi coeziunii aliate, consolidarea rezilienţei strategice, securitatea şi prosperitatea spaţiului euro-atlantic şi protejarea comunităţii de valori din care facem parte. Consolidarea cooperării cu statele din flancul estic al NATO şi UE, precum şi cu alte state din regiune interesate de apropierea de cele două organizaţii, rămân elemente extrem de relevante în vederea asigurării stabilităţii şi securităţii regionale. Pentru România, aderarea la OCDE şi la spaţiul Schengen constituie priorităţi strategice. Am încredere că veţi rămâne ferm angajaţi în realizarea cu succes a acestora, precum şi în realizarea obiectivelor ţării noastre în plan bilateral, în formate multilaterale precum ONU şi OSCE, la nivel european şi euroatlantic", a menţionat Gorghiu.

Potrivit reprezentantei Senatului, "diplomaţia parlamentară deţine un rol important în realizarea obiectivelor şi intereselor de politică externă, în respectarea angajamentelor asumate la nivel executiv, în extinderea şi aprofundarea relaţiilor bilaterale şi multilaterale".

"Cel mai recent exemplu în acest sens este Şedinţa Comună a Parlamentelor României şi Republicii Moldova, eveniment politic fără precedent care demonstrează soliditatea, stabilitatea şi substanţa relaţiei dintre cele două ţări. Vă asigur că Senatul României va continua să fie un partener consecvent şi un promotor activ în îndeplinirea obiectivelor de politică externă, în protejarea şi promovarea intereselor României şi ale cetăţenilor români. Vă încurajez să propuneţi iniţiative şi acţiuni în sprijinul cărora Senatul României îşi poate aduce contribuţia, prin instrumentele specifice diplomaţiei parlamentare. Îmi doresc un dialog instituţional constant şi constructiv între Senat şi misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României şi, respectiv, institutele culturale române din străinătate, astfel încât să ne putem coordona liniile de acţiune şi să dezvoltăm măsuri comune pentru a sprijini interesele statului român", a spus Gorghiu

Alina Gorghiu şi-a exprimat încrederea că Reuniunea Diplomaţiei Române din acest an va fructifica rezultatele concrete şi consistente pe care le-aţi obţinut în ultima perioadă, iar dezbaterile vor releva soluţii concrete pentru acţiunile viitoare ale diplomaţilor.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb